13/14
Text:

1

Când vorbea, Efraim răspândea groaza în Israel. Dar cum* a păcătuit cu Baal, a murit.

2

Și acum ei păcătuiesc întruna, își fac chipuri turnate din argintul lor*, idoli născociți de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei și, jertfind oameni, sărută viței**!

3

De aceea vor fi ca norul de dimineață*, ca roua care trece repede, ca pleava** suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.

4

„Dar Eu* sunt Domnul Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu** afară de Mine și nu este alt Mântuitor afară de Mine.

5

Eu* te-am cunoscut în pustie, într-un pământ** fără apă.

6

Dar, când au dat de pășune*, s-au săturat și, când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie, de aceea M-au uitat**.

7

Eu M-am făcut ca un leu* pentru ei și-i pândesc ca un pardos** pe drum.

8

Mă năpustesc asupra lor ca o ursoaică* lipsită de puii ei, le sfâșii învelișul inimii, îi înghit pe dată ca un leu și fiarele câmpului îi vor face bucăți.

9

Pieirea* ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta**.

10

Unde este împăratul tău ca să te scape* în toate cetățile tale? Unde sunt judecătorii tăi despre care ziceai**: ‘Dă-mi un împărat și domni’?

11

Ți-am dat un împărat* în mânia Mea și ți-l iau în urgia Mea!

12

Nelegiuirea* lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.

13

Îl vor apuca durerile nașterii*; este un copil** neînțelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită†!

14

Îi voi răscumpăra din mâna Locuinței morților*, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde** îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea? Căința† este ascunsă de privirile Mele!”

15

Oricât de roditor* ar fi Efraim în mijlocul fraților săi, tot va veni vântul de răsărit**, se va stârni din pustie un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele și-i va seca fântânile; va jefui vistieria de toate vasele ei de preț.

16

Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit* împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea uciși de sabie**; pruncii lor vor fi zdrobiți și vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.

Capitol 13 din 14
Folosește săgețile ← → pentru navigare