Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas^* ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă^** printre ţări, a ajuns roabă astăzi!

Plânge amarnic noaptea^* şi-i curg lacrimi^** pe obraji. Niciunul^† din toţi^†† cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o şi i s-au făcut vrăjmaşi.

Iuda a plecat^* în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte^** în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite şi el însuşi este plin de amărăciune.

Asupritorii^* lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii^** păcatelor lui; copiii^† lui au mers în robie înaintea asupritorului.

S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.

În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.

Greu a păcătuit^* Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea^**, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.

Necurăţia stătea lipită pe poala hainei lui şi nu se gândea^* la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni^** nu-l mângâie. „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!”

Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai^* scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel Sfânt, au intrat^** neamurile, cărora Tu le porunciseşi să nu intre^† în adunarea Ta!

Tot poporul lui caută^* pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”

„O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă^* este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un^* laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!

Mâna Lui a legat jugul^* nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat^* Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

De aceea plâng, îmi varsă lacrimi^* ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă^** mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit.”

Sionul^* întinde mâinile rugător, şi nimeni^** nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.

„Domnul este drept^*, căci m-am răzvrătit^** împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.

Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat^*, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, căutând^** hrană ca să-şi ţină viaţa.

Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu^* fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară, sabia m-a^** lăsat fără copii; în casă, moartea.

M-au auzit suspinând, dar nimeni^* nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o, dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.

Adu toată răutatea lor înaintea^* Ta şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este^** bolnavă.”