Adu-Ţi^* aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara^**!

Moştenirea^* noastră a trecut la nişte străini, casele noastre, la cei din alte ţări!

Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca nişte văduve.

Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.

Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire^* şi, când obosim, nu ne dau odihnă.

Am întins^* mâna spre^** Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.

Părinţii noştri, care au păcătuit^*, nu mai^** sunt, iar noi le purtăm păcatele.

Robii ne^* stăpânesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mâinile lor.

Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.

Ne arde pielea^* ca un cuptor de frigurile foamei.

Au necinstit^* pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.

Mai-marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor. Bătrânilor nu le-au dat nicio cinste^*.

Tinerii au fost puşi să râşnească^* şi copiii cădeau sub poverile de lemn.

Bătrânii nu se mai duc la poartă şi tinerii au încetat să mai cânte.

S-a dus bucuria din inimile noastre şi jalea a luat locul jocurilor noastre.

A căzut cununa^* de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!

Dacă ne doare^* inima, dacă ni s-au întunecat^** ochii,

este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.

Dar Tu, Doamne, împărăţeşti^* pe vecie; scaunul Tău de domnie^** dăinuieşte din neam în neam!

Pentru ce^* să ne uiţi pe vecie şi să ne părăseşti pentru multă vreme?

Întoarce-ne^* la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!

Să ne fi lepădat Tu de tot oare şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?