Ispita preacurviei şi urmările ei
Fiule, păstrează cuvintele mele şi ţine* la tine sfaturile mele!
Ţine* sfaturile mele şi vei trăi; păzeşte învăţăturile** mele ca lumina ochilor!
Leagă-le* la degete, scrie-le pe tăbliţa inimii tale!
Zi înţelepciunii: „Tu eşti sora mea!” Şi numeşte priceperea prietena ta,
ca* să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare.
Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam prin zăbrele.
Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte*.
Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei.
Era în* amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă.
Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată.
Era bună* de gură şi fără astâmpăr; picioarele** nu-i puteau sta acasă:
când în uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă.
Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi, cu o faţă fără ruşine, i-a zis:
„Eram datoare cu o jertfă de mulţumire, azi mi-am împlinit juruinţele.
De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut, şi te-am şi găsit.
Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi* din Egipt;
mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară.
Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări!
Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă,
a luat cu el sacul cu bani şi nu se va întoarce acasă decât la luna nouă.”
Deodată, a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,
ca pasărea* care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi străpunge ficatul.
Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei.
Căci ea a făcut să cadă multe jertfe şi* mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea.