Ispita preacurviei și urmările ei
Fiule, păstrează cuvintele mele și ține* la tine sfaturile mele!
Ține* sfaturile mele și vei trăi; păzește învățăturile** mele ca lumina ochilor!
Leagă-le* la degete, scrie-le pe tăblița inimii tale!
Zi înțelepciunii: „Tu ești sora mea!” Și numește priceperea prietena ta,
ca* să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuințează cuvinte ademenitoare.
Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele.
Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte*.
Trecea pe uliță, la colțul unde stătea una din aceste străine, și a apucat pe calea care ducea spre locuința ei.
Era în* amurg, seara, în noaptea neagră și întunecoasă.
Și iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată.
Era bună* de gură și fără astâmpăr; picioarele** nu-i puteau sta acasă:
când în uliță, când în piețe, pe la toate colțurile stătea la pândă.
Ea l-a îmbrățișat și l-a sărutat și, cu o față fără rușine, i-a zis:
„Eram datoare cu o jertfă de mulțumire, azi mi-am împlinit juruințele.
De aceea ți-am ieșit înainte, să te caut, și te-am și găsit.
Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu așternut de pânzeturi* din Egipt;
mi-am stropit așternutul cu smirnă, aloe și scorțișoară.
Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineață, să ne desfătăm cu dezmierdări!
Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă,
a luat cu el sacul cu bani și nu se va întoarce acasă decât la luna nouă.”
Deodată, a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,
ca pasărea* care dă buzna în laț, fără să știe că o va costa viața, până ce săgeata îi străpunge ficatul.
Și acum, fiilor, ascultați-mă și luați aminte la cuvintele gurii mele!
Să nu ți se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei.
Căci ea a făcut să cadă multe jertfe și* mulți sunt cei pe care i-a ucis ea.