112/150
Text:

1

Lăudaţi pe Domnul! Ferice* de omul care se teme de Domnul şi care** are o mare plăcere pentru poruncile Lui!

2

Sămânţa lui va fi puternică* pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.

3

El are în casă bogăţie* şi belşug şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci.

4

Celui fără prihană îi răsare o lumină* în întuneric, el este milostiv, îndurător şi drept.

5

Ce bine-i* merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele** după dreptate!

6

Căci el nu se clatină niciodată*; pomenirea** celui neprihănit ţine în veci.

7

El nu se teme de* veşti rele, ci inima** lui este tare, încrezătoare în Domnul.

8

Inima îi este mângâiată, n-are* nicio teamă, până ce îşi vede** împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.

9

El este* darnic, dă celor lipsiţi; milostenia** lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.

10

Cel rău* vede lucrul acesta şi se mânie, scrâşneşte din dinţi** şi se topeşte. Poftele†† celor răi rămân neîmplinite.

Capitol 112 din 150
Folosește săgețile ← → pentru navigare