118/150
Text:

1

Lăudaţi* pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

2

* zică Israel: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”

3

Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”

4

Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”

5

În* mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la** larg.

6

Domnul* este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?

7

Domnul* este ajutorul meu şi mă bucur când îmi văd** împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei.

8

Mai* bine este să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în om;

9

mai* bine să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari.

10

Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi.

11

Mă înconjurau*, m-au împresurat, dar, în Numele Domnului, le tai în bucăţi.

12

M-au înconjurat ca* nişte albine: se sting ca** un foc de spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi.

13

Tu mă împingeai ca să mă faci să cad, dar Domnul m-a ajutat.

14

Domnul este tăria* mea şi pricina laudelor mele; El m-a mântuit.

15

Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa!

16

Dreapta* Domnului se înalţă; dreapta Domnului câştigă biruinţa!

17

Nu* voi muri, ci voi trăi şi voi** povesti lucrările Domnului.

18

Domnul m-a pedepsit*, da, dar nu m-a dat pradă morţii.

19

Deschideţi-mi* porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul!

20

Iată* poarta Domnului: pe** ea intră cei neprihăniţi.

21

Te laud pentru că m-ai* ascultat, pentru că m-ai** mântuit!

22

Piatra* pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.

23

Domnul a făcut lucrul acesta şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri.

24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!

25

Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!

26

Binecuvântat* să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.

27

Domnul este Dumnezeu şi ne luminează*. Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!

28

Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule*, Te voi preamări.

29

Lăudaţi* pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Capitol 118 din 150
Folosește săgețile ← → pentru navigare