Un psalm al lui David
Doamne, Tu mă cercetezi* de aproape şi mă cunoşti,
ştii* când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi** gândul.
Ştii* când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu*, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.
Dacă* mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă** mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.
Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”,
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Trupul* meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide* pe cel rău! Depărtaţi-vă** de la mine, oameni setoşi de sânge!
Ei vorbesc* despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să* nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.