Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde^* mâinile la luptă, degetele la bătălie,

Binefăcătorul^* meu și Cetățuia mea, Turnul meu de scăpare și Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

Doamne^*, ce este omul ca să iei cunoștință de el, fiul omului, ca să iei seama la el?

Omul^* este ca o suflare, zilele^** lui sunt ca umbra care trece.

Pleacă^* cerurile, Doamne, și coboară-Te! Atinge^** munții, ca să fumege!

Fulgeră^* și risipește pe vrăjmașii mei! Aruncă-Ți săgețile și pune-i pe fugă!

Întinde-Ți^* mâinile de sus, izbăvește-mă^** și scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor^† celui străin,

a căror gură spune neadevăruri^* și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!

Dumnezeule, Îți voi cânta o cântare^* nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

Tu, care^* dai împăraților biruința, care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David,

izbăvește-mă^* și scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…

Fiii noștri sunt ca^* niște odrasle, care cresc în tinerețea lor; fetele noastre, ca niște stâlpi săpați frumos, care fac podoaba caselor împărătești.

Grânarele noastre sunt pline și gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulțesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:

vițelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun țipăt în ulițele noastre!

Ferice^* de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!