Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde^* mâinile la luptă, degetele la bătălie,

Binefăcătorul^* meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

Doamne^*, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului, ca să iei seama la el?

Omul^* este ca o suflare, zilele^** lui sunt ca umbra care trece.

Pleacă^* cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge^** munţii, ca să fumege!

Fulgeră^* şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile şi pune-i pe fugă!

Întinde-Ţi^* mâinile de sus, izbăveşte-mă^** şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor^† celui străin,

a căror gură spune neadevăruri^* şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!

Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare^* nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

Tu, care^* dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,

izbăveşte-mă^* şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…

Fiii noştri sunt ca^* nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.

Grânarele noastre sunt pline şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:

viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun ţipăt în uliţele noastre!

Ferice^* de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!