Te iubesc^* din inimă, Doamne, tăria mea!

Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund^*, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!

Eu strig: „Lăudat să fie Domnul^*!” şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

Mă înconjuraseră legăturile morţii^* şi mă îngroziseră râurile pieirii;

mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.

Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.

Atunci s-a zguduit^* pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase.

Din nările Lui se ridica fum şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

A plecat^* cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.

Călărea^* pe un heruvim şi zbura, venea plutind^** pe aripile vântului.

Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui^*, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.

Din strălucirea^* care se răsfrângea înaintea Lui, ieşeau nori care aruncau grindină şi cărbuni de foc.

Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul^* cu grindină şi cărbuni de foc.

A aruncat^* săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.

Atunci s-a văzut albia^* apelor şi s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.

El Şi-a întins mâna^* de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.

Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.

El m-a scos la loc larg^* şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.

Domnul mi-a făcut^* după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele,

căci am păzit căile Domnului şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.

Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

Am fost fără vină faţă de El şi m-am păzit de fărădelegea mea.

De aceea^*, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.

Cu cel bun,^* Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit, Te arăţi neprihănit,

cu cel curat, Te arăţi curat şi, cu cel stricat,^* Te porţi după stricăciunea lui.

Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile^* trufaşe.

Da, Tu îmi aprinzi^* lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.

Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.

Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite^*, Cuvântul Domnului este încercat^**: El este un scut pentru^† toţi cei ce aleargă la El.

Căci^* cine este Dumnezeu afară de Domnul şi cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru?

Dumnezeu mă încinge^* cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.

El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor^* şi mă aşază pe înălţimile^** mele,

El îmi deprinde^* mâinile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă.

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină şi îndurarea Ta mă face mare.

Tu lărgeşti drumul sub paşii mei şi nu-mi alunecă gleznele^*.

Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung şi nu mă întorc până nu-i nimicesc.

Îi zdrobesc de nu pot să se mai ridice; ei cad sub picioarele mele.

Tu mă încingi cu putere pentru luptă şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.

Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.

Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul^*, dar nu le răspunde!

Îi pisez ca praful, pe care-l ia vântul, îi calc în picioare ca noroiul^* de pe uliţe.

Tu mă scapi^* din neînţelegerile poporului, mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam^** îmi este supus.

El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului^* mă linguşesc^**.

Fiilor străinului li se înmoaie inima de mine şi ies tremurând din cetăţuile lor.

Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,

Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune^* popoarele

şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi^* mai presus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.

De aceea^*, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău.

El dă mari izbăviri^* împăratului Său şi dă îndurare unsului Său, lui David, şi seminţei lui, pe vecie^**.