Un psalm al lui David
La Tine*, Doamne, îmi înalţ sufletul.
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine, ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.
Arată-mi, Doamne, căile* Tale şi învaţă-mă cărările Tale!
Domnul este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea.
El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui.
Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia* Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
El* va locui în fericire şi sămânţa** lui va stăpâni ţara.
Eu îmi întorc necurmat ochii* spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.
Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu!
Uită-Te* la ticăloşia şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele mele!
Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei şi cu ce ură mare mă urmăresc.
Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!
Izbăveşte*, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui!