Ziceam: „Voi veghea^* asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii^** cât^† va sta cel rău înaintea mea.”

Am stat^* mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.

Îmi ardea inima în mine, un foc^* lăuntric mă mistuia, şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:

„Doamne, spune-mi^* care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt!”

Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână şi viaţa^* mea este ca o nimica înaintea Ta. Da^**, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.

Da, omul umblă ca o^* umbră, se frământă degeaba, strânge^** la comori şi nu ştie cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea^*.

Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara^* celui nebun!

Stau^* mut, nu deschid gura, căci Tu^** lucrezi.

Abate-Ţi^* loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui; îi prăpădeşti, ca molia^*, ce are el mai scump. Da^**, orice om este doar o suflare.

Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci^* sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca^** toţi părinţii mei.

Abate-Ţi^* privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu^**!