Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

mici^* şi mari, bogaţi şi săraci!

Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte şi inima mea are gânduri pline de judecată.

Eu îmi plec^* urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea^* potrivnicilor mei?

Ei se încred^* în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea^* lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

Răscumpărarea^* sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să^* nu vadă mormântul.

Da, îl vor vedea: căci înţelepţii^* mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier şi^** lasă altora avuţiile lor.

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau^* numele lor la ţări întregi.

Dar omul pus în^* cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere^*, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.

Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea şi, în^* curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea^** şi Locuinţa morţilor le este locaşul.

Dar mie Dumnezeu îmi va^* scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui.

Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei,

căci^* nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.

Să se tot creadă omul fericit^* în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,

căci tot în locuinţa părinţilor săi va^* merge şi nu va mai vedea lumina^** niciodată.

Omul^* pus în cinste şi fără pricepere este^** ca dobitoacele pe care le tai.