Ascultați lucrul acesta, toate popoarele, luați aminte, toți locuitorii lumii:

mici^* și mari, bogați și săraci!

Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte și inima mea are gânduri pline de judecată.

Eu îmi plec^* urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea^* potrivnicilor mei?

Ei se încred^* în avuțiile lor și se fălesc cu bogăția lor cea mare.

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea^* lui Dumnezeu prețul răscumpărării.

Răscumpărarea^* sufletului lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată.

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să^* nu vadă mormântul.

Da, îl vor vedea: căci înțelepții^* mor, nebunul și prostul deopotrivă pier și^** lasă altora avuțiile lor.

Ei își închipuie că veșnice le vor fi casele, că locuințele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau^* numele lor la țări întregi.

Dar omul pus în^* cinste nu dăinuiește, ci este ca dobitoacele care se taie.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere^*, precum și cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.

Sunt duși ca o turmă în Locuința morților, îi paște moartea și, în^* curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumusețea^** și Locuința morților le este locașul.

Dar mie Dumnezeu îmi va^* scăpa sufletul din Locuința morților, căci mă va lua sub ocrotirea Lui.

Nu te teme când se îmbogățește cineva și când i se înmulțesc vistieriile casei,

căci^* nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.

Să se tot creadă omul fericit^* în viață, să se tot laude cu bucuriile pe care și le face,

căci tot în locuința părinților săi va^* merge și nu va mai vedea lumina^** niciodată.

Omul^* pus în cinste și fără pricepere este^** ca dobitoacele pe care le tai.