O cântare a lui Asaf
Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi* pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii** pe turma† păşunii Tale?
îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în Locaşul Tău cel Sfânt.
Parcă erau nişte oameni care ridică toporul într-o pădure deasă:
în curând, au sfărâmat toate podoabele* săpate, cu lovituri de securi şi ciocane.
Au pus foc* Sfântului Tău Locaş; au dărâmat şi au pângărit** locuinţa Numelui Tău.
Până când, Dumnezeule, va batjocori asupritorul şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău?
Pentru ce* Îţi tragi înapoi mâna şi dreapta Ta? Scoate-o din sân şi nimiceşte-i!
Totuşi Dumnezeu* este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.
Tu ai despărţit* marea cu puterea Ta, ai sfărâmat** capetele balaurilor din ape;
Ai făcut să ţâşnească* izvoare în pâraie, ai uscat** râuri care nu seacă.
Tu ai statornicit* toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara** şi iarna.
Adu-Ţi* aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte şi un** popor nechibzuit huleşte Numele Tău!
Ai* în vedere legământul! Căci locurile dosnice din ţară sunt pline de bârloguri de tâlhari.
Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!
Nu uita strigătele potrivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!