Strig^* cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

În^* ziua necazului meu, caut^** pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.

Mi-aduc aminte de Dumnezeu şi gem; mă gândesc adânc în mine şi mi se mâhneşte duhul^*.

Tu îmi ţii pleoapele deschise şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.

Mă gândesc^* la zilele de demult, la anii de odinioară.

Mă gândesc la cântările^* mele noaptea, cuget^** adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri şi zic:

„Va lepăda^* Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai^** fi El binevoitor?

S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa^* Lui pentru totdeauna?

A uitat^* Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?”

Atunci îmi zic: „Ceea ce mă face să sufăr^* este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeaşi.”

Dar tot voi lăuda^* lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

da, mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

Dumnezeule, căile^* Tale sunt sfinte! Care^** dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

Tu eşti Dumnezeul care face minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit^* pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

Când Te-au văzut^* apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat şi adâncurile s-au mişcat.

Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi^* săgeţile Tale au zburat în toate părţile.

Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele^* au luminat lumea: pământul s-a mişcat şi s-a^** cutremurat.

Ţi-ai croit un drum prin^* mare, o cărare prin apele cele mari, şi^** nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.

Ai povăţuit^* pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.