Cât de plăcute^* sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!

Sufletul^* meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!

Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo şi rândunica, un cuib unde îşi pune puii… Ah, altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!

Ferice^* de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude!

Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea!

Când străbat aceştia Valea Plângerii^*, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.

Ei merg din^* putere în putere şi se^** înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!

Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule^*, şi priveşte faţa unsului Tău!

Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile răutăţii!

Căci Domnul Dumnezeu este un soare^* şi un scut^**, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun^† bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.

Doamne al oştirilor, ferice^* de omul care se încrede în Tine!