Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?

Căci femeia^* măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i^** moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.

Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul.

Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi^* murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.

Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau^* în mădularele noastre şi ne făceau să^** aducem roade pentru moarte.

Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un^* duh nou, iar nu după vechea slovă.

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am^* cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să^** nu pofteşti!”

Apoi, păcatul^* a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort.

Odinioară, fiindcă eram fără^* Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

Şi porunca, ea, care^* trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit şi, prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea.

Aşa că Legea^*, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut^* rob păcatului.

Căci nu ştiu ce fac: nu^* fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în^* mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Fiindcă după omul dinăuntru îmi^* place Legea^** lui Dumnezeu,

dar văd în^* mădularele mele o altă^** lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…

Mulţumiri^* fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.