Spun^* adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor

că^* simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă.

Căci aproape să^* doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.

Ei^* sunt israeliți, au^** înfierea, slava^†, legămintele^††, darea Legii^*†, slujba dumnezeiască^†*, făgăduințele^**†,

patriarhii^*, și din^** ei a ieșit, după trup, Hristosul, care^† este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

Dar aceasta nu^* înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu^** toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel

și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu^* toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac^** vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.”

Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii^* făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.

Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta^* Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca^*. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin^* Cel ce cheamă –,

s-a zis Rebecăi: „Cel^* mai mare va fi rob celui mai mic”,

după cum este scris: „Pe Iacov^* l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Deci ce vom zice? Nu cumva^* este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!

Căci El a zis lui Moise: „Voi avea^* milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.

Fiindcă Scriptura^* zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins^**, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.

Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci^* cine poate sta împotriva voiei Lui?”

Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va^* zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?”

Nu este olarul^* stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un^** vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară?

Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase^* ale mâniei, făcute^** pentru pieire,

și să-Și arate bogăția^* slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit^** mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

Astfel, El ne-a chemat nu^* numai dintre iudei, ci și dintre neamuri,

după cum zice în Osea: „Voi^* numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită.

Și^* acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteți poporul Meu’, vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.”

Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:„Chiar^* dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită.

Căci Domnul va împlini pe deplin^* și repede, pe pământ, cuvântul Lui.”

Și, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă^* nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca^** Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.”

Deci ce vom zice? Neamurile^*, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care^** se capătă prin credință;

pe când Israel, care umbla^* după o Lege care să dea neprihănirea, n-a^** ajuns la Legea aceasta.

Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au^* lovit de piatra de poticnire,

după cum este scris: „Iată^* că pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și^** cine crede în El nu va fi dat de rușine.”