Spun^* adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor

că^* simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă.

Căci aproape să^* doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.

Ei^* sunt israeliţi, au^** înfierea, slava^†, legămintele^††, darea Legii^*†, slujba dumnezeiască^†*, făgăduinţele^**†,

patriarhii^*, şi din^** ei a ieşit, după trup, Hristosul, care^† este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

Dar aceasta nu^* înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu^** toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel

şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu^* toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac^** vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.”

Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii^* făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.

Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta^* Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca^*. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin^* Cel ce cheamă –,

s-a zis Rebecăi: „Cel^* mai mare va fi rob celui mai mic”,

după cum este scris: „Pe Iacov^* l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Deci ce vom zice? Nu cumva^* este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!

Căci El a zis lui Moise: „Voi avea^* milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.

Fiindcă Scriptura^* zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins^**, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.

Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci^* cine poate sta împotriva voiei Lui?”

Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va^* zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”

Nu este olarul^* stăpân pe lutul lui ca, din aceeaşi frământătură de lut, să facă un^** vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

Şi ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase^* ale mâniei, făcute^** pentru pieire,

şi să-Şi arate bogăţia^* slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit^** mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

Astfel, El ne-a chemat nu^* numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri,

după cum zice în Osea: „Voi^* numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită.

Şi^* acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteţi poporul Meu’, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.”

Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:„Chiar^* dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.

Căci Domnul va împlini pe deplin^* şi repede, pe pământ, cuvântul Lui.”

Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă^* nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca^** Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”

Deci ce vom zice? Neamurile^*, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume neprihănirea care^** se capătă prin credinţă;

pe când Israel, care umbla^* după o Lege care să dea neprihănirea, n-a^** ajuns la Legea aceasta.

Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au^* lovit de piatra de poticnire,

după cum este scris: „Iată^* că pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere, şi^** cine crede în El nu va fi dat de ruşine.”