Ameninţări împotriva popoarelor străine
Veniţi-vă* în fire şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine,
până nu se împlineşte hotărârea – ca pleava* trece vremea –, până nu vine peste voi mânia aprinsă** a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului!
Căci Gaza* va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua-n amiaza** mare şi Ecronul va fi smuls din rădăcini.
Vai de locuitorii de pe malurile mării*, vai de neamul cheretiţilor! Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane**, ţara filistenilor: „Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori!
Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele* casei lui Iuda; acolo vor paşte; se vor odihni seara în casele Ascalonului, căci Domnul Dumnezeul lor nu-i va uita** şi va aduce înapoi† pe prinşii lor de război.’
Am auzit* ocările Moabului şi batjocurile** copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu şi se ridicau† cu trufie împotriva hotarelor lor.
De aceea, pe viaţa Mea”, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, „că Moabul* va fi ca Sodoma şi copiii lui Amon**, ca Gomora: un loc acoperit† cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa†† poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni.”
El Îşi va întinde mâna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria* şi va preface Ninive într-o pustietate, într-un pământ fără apă, ca pustia.
În mijlocul cetăţii se vor culca* turme de vite** de tot felul; pelicanul† şi ariciul vor rămâne noaptea pe coperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala†† de cedru va fi scoasă.
Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea* plină de încredere şi** zicea în inima ei: „Eu şi niciuna afară de mine!” Vai! Cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lângă ea fluierㆠşi aratㆆ cu mâna!