În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu.

Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi să se roage Domnului

şi să întrebe^* pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: „Trebuie să plâng şi în luna a^** cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?”

Atunci, cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:

„Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: ‘Când aţi postit^* şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea^** în aceşti^† şaptezeci de ani, oare pentru Mine^†† aţi postit voi?

Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?

Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui de primprejur şi când şi partea de miazăzi^* şi câmpia erau locuite?’”

Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:

„Aşa a vorbit Domnul oştirilor: ‘Faceţi^* cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul!

Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan^*, nici pe străin şi pe sărac şi niciunul să nu gândească rău în inima^** lui împotriva fratelui său!’

Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele^* şi şi-au astupat urechile^** ca să n-audă.

Şi-au făcut inima^* ca diamantul de tare, ca să n-asculte^** Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie^†.

Când chema El, ei n-au vrut s-asculte. De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult^* când au chemat ei”, zice Domnul oştirilor.

„Ci i-am împrăştiat^* printre toate neamurile pe care^** nu le cunoşteau; ţara^† a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea şi, dintr-o ţară plăcută^†† cum era, au făcut o pustie!”