Foto Traian Dorz

... Adevărata Viță

Traian Dorz - Hristos - Vița vieții noastre

Domnul Isus Hristos a spus:
Eu sunt Adevărata Viță și Tatăl Meu este Vierul.
Astfel în Izvorul vieții noastre, Domnul Isus Hristos, ne-a arătat nouă făpturilor și uneltelor Sale, trei mari adevăruri la care noi trebuie neîncetat să luăm seama,
și anume:
Întâi, că noi mlădițele care suntem din El și pentru El (Rom. 11, 36), avem în Hristos asigurată viață și putere din belșug, pentru orice rod bun și desăvârșit.
Apoi că: având asigurate din belșug și pe totdeauna viața și puterea, avem fiecare din noi neiertata datorie de a aduce roade vrednice de mântuire (Luca 3, 8).
Și în urmă: că Însuși Tatăl veghează asupra fiecăruia din noi și anume asupra felului în care ne împlinim datoria de a aduce roadele cerute de El.
Asupra acestor trei lucruri ni se cere să medităm cu foarte multă grijă, fiecare dintre noi. Pentru că fiecare dintre noi pentru sine însuși, vom avea să răspundem față de Dumnezeu căruia Îi datorăm viața și puterea, trupul și sufletul nostru.
Domnul Hristos fiind Cuvântul prin care s-au făcut toate și prin care toate se țin (Ioan 1, 3) - El este și Vița din care odrăslește și își trage viața tot ce este viu...
Noi înșine, în tot ce suntem, viețuim prin El, cum mlădițele din viță și ramurile din trunchi.
Și după cum mlădițele n-ar exista fără viță sau ramurile fără trunchi, tot așa nici noi n-am fi fost niciodată ființe vii fără Hristosul Cel Viu din care și prin care suntem. Și n-am fi niciodată fără El. Din El suntem deci cu toții, fie roditori fie neroditori.
Fie credincioși fie necredincioși.
Fie drepți fie nedrepți.
Toți suntem din El și trăim din El. Din El avem ființa, din El viața și din El puterea. Atât pentru partea noastră trupească cât și pentru cea duhovnicească. Numai că unii aducem roade, iar alții nu.
Dar cum în Puternica Viță a lui Hristos noi avem toate condițiile să aducem rodul ascultării de Dumnezeu, arătată în plinătatea trăirii tuturor virtuților Sale, tot așa avem Dumnezeiasca datorie de a aduce aceste roade, în toată conștienta lor vrednicie.
Nimeni din noi nu este nici scutit de a aduce roadele ascultării, nici dezvinovățiți dacă nu le aducem.
Mintea de a cunoaște binele,
puterea de a-l face
și ocaziile sau mijloacele înfăptuirii binelui,
ni le dăruiește din plin Hristos.
Voința și efortul de a-l face, trebuie să le avem în noi.
Dacă le avem, înfăptuim binele pe care ni-l pregătise Dumnezeu să-l înfăptuim
(Efes. 2, 10). Dacă nu vrem să le avem, nu-l înfăptuim binele voit de Dumnezeu, ci înfăptuim răul, împotriva voii și poruncii Lui.
Iată roadele noastre, realizate prin puterea și viața pe care le avem din Hristos,
dar cu voința și cu efortul pe care le avem din noi înșine,
după libera și conștienta noastră alegere.
Iar Cel care ne controlează și ne răsplătește voința și efortul nostru, este Însuși Dumnezeu, Ziditorul ființei și conștiinței noastre.
Ochiul lui Dumnezeu vede tot ce primim de la El și de la alții, tot ce primim pentru noi, și tot ce dăm altora, mai departe.
Tot procesul de transformare pe care ființa noastră îl dirijează și prin care viața, puterea și lumina pe care le primim se prefac roade bune sau fapte rele în noi și din noi - îl vede și îl răsplătește Dumnezeu Însuși.
De aceea răspunderea noastră este cât datoria noastră.
Să gândim adânc la fiecare din acestea, fiecare din noi.
Marele nostru Dumnezeu și Tatăl...
Îți mulțumim pentru înțeleapta Ta orânduire prin care ne-ai zidit în Hristos pentru roadele bune pe care le-ai pregătit Tu ca noi să le aducem, pentru Tine și pentru semenii noștri.
Te rugăm unește-ne prin Duhul Sfânt deplin cu Hristos, pentru ca tot ce Tu aștepți de la noi, să fie înfăptuit nu numai atât de mult, dar și atât de frumos și atât de bine, cum este cu dreptate și cu vrednicie să înfăptuim. Potrivit cu datoria noastră și cu Sfințenia Ta.
Te rugăm iartă-ne de tot ce n-am făcut așa până astăzi, iar pe viitor fă-ne pe toți numai vițe bine-roditoare.
Amin.
+
Tot ce este, este-n Domnul
din El vine
și-n El suie
prin El mișcă și trăiește tot ce este
și ce nu e
n-a fost ceva în vecie
nu va fi ceva-n vecie
El să nu fi fost nainte
El, în Urmă să nu-i fie.
Articol 6 din 63
Folosește săgețile ← → pentru navigare