„Da, Eu vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse” (Apoc 22, 20)
Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice
O, vino, Doamne Iisuse! În acest ceas al lumii, avem lipsă de Tine, numai de Tine, de nimeni altul. Toți au lipsă de Tine, chiar și cei ce nu știu; cei ce nu știu, mai amarnic decât cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: ci îi este foame de Tine. Însetatul crede că vrea să bea apă: ci îi este sete de Tine. Bolnavul se mângâie că râvnește sănătatea: ci boala lui nu-i decât lipsa Ta... Toți Te cheamă, fără a ști că Te strigă...
O, vino, Doamne Iisuse, așa cum ne-ai făgăduit: arătându-Te pe norii cerului întru slava Ta, înconjurat de toți sfinții îngeri (Mt 25, 31).
Vino, Doamne Iisuse, căci niciodată ca acum n-am simțit setea cotropitoare a unei mântuiri. Niciodată, de când se pomenește omul, păcătoșenia n-a fost mai păcătoasă și arsura mai arzătoare. Pământul e iad luminat de îngăduința soarelui.
După războiul cel mare, fața lumii și viața lumii s-au schimbat cu totul. Dragostea bestială de sine însuși a fiecărui om în parte, a fiecărei tagme de oameni, a fiecărui popor e mai oarbă ca oricând. După obștescul prăpăd al războiului, s-a însutit ura: ura celor mici împotriva celor mari, ura celor nemulțumiți împotriva celor neliniștiți, ura slugilor-stăpâni împotriva stăpânilor-slugi, ura tagmelor împotriva altor tagme, ura noroadelor împotriva altor noroade. Lăcomia de prea mult a adus lipsa de cele trebuitoare. În timpul din urmă, neamul omenesc a înnebunit. Întreaga lume răsună de trosnitura ruinelor. Pe tot locul, haos clocotitor, vălmășag fără nădejde, neliniște nemulțumită de tot și de toate, de propria nemulțumire. Oamenii își caută „liniștea” în băuturi alcoolice, în jocuri, în desfătări și destrăbălări, ce le aduc moartea.
Mai calici ca la început, mai flămânzi de cum erau după războiul cel mare, oamenii s-au întors cu toții la picioarele de lut ale zeului Negoțului. Să-și jertfească pacea lor și viața aproapelui. Dumnezeiasca Afacere și preacuviosul Ban covârșesc mai vajnic ca în trecut mințile oamenilor săriți din minte. Cel ce are puțin vrea mult; cel ce are mult vrea mai mult... cel ce a căpătat mai mult vrea tot.
Nărăviți în ispita anilor de măceluri, cumpătații sau deprins a fi lacomi, resemnații râvnitori, cinstiții s-au apucat de furtișaguri, cei curați la suflet, de învoieli furișe. Oamenii se înavuțesc prin camătă și silnicie, sub cuvânt că fac negoț. Delapidatorii și escrocii țin în păstrare banul obștesc, iar mita o găsești pe tot locul. În lumea de acum n-are preț decât banul și ceea ce se poate cumpăra și irosi cu banul. Puterea, bogăția și carnea (desfrânările), aceștia sunt cei trei idoli la care se închină omenirea de azi.
Străvechea familie se fărâmițează... Căsătoria este nimicită de divorț și nelegiuire (concubinaj)... Nașterea de copiii pentru mulți pare o pacoste și se feresc de ea prin fel de fel de leacuri și lepădări de voie... Desfrâul întrece dragostea legitimă... Sodomia își are desfrânații ei... O armată de desfrânate ocârmuiesc un nesfârșit norod de sifilitici și bolnavi...
Rugămu-Te deci, Iisuse, cei ce ne mai aducem aminte de Tine și ne silim din răsputeri să trăim cu Tine... Rugămu-Te, noi cei din urmă, deznădăjduiții, întorși de pe mare și de pe muchia prăpăstiei, rugămu-Te să Te mai întorci o dată printre oamenii ce Te-au ucis și Te ucid întruna, spre a ne da la toți lumina vieții celei adevărate...
O, vino, Doamne Iisuse, că niciodată, ca în ziua de azi, n-a fost mai mare lipsă de Tine și de Cuvântul Tău. Împărăția Satanei ajuns -a azi la deplina-i înflorire, iar mântuirea pe care toți o caută nu poate fi găsită decât în împărăția Ta.
Marea încercare se apropie de sfârșit. Omenirea, depărtându-se de Evanghelie, s-a ales cu pustiul și moartea. Multe făgăduieli și amenințări s-au împlinit. De acuma, nouă, deznădăjduiților, nu ne mai rămâne decât nădejdea întoarcerii Tale.
Amin! Vino, Doamne Iisuse!