„Străjerule, mai este mult din noapte?” (Is 21, 11)
Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice
Trăim vremuri de cumplite răutăți sufletești. „Lumina lumii”, pe care a adus-o Iisus Mântuitorul în lume, a ajuns iarăși într-o luptă grea cu întunericul. Trăim vremuri când întunericul parcă a biruit lumina, răul parcă a biruit binele, nedreptatea parcă a biruit dreptatea, minciuna parcă a biruit adevărul. Trăim într-o noapte fioroasă de răutăți, stricăciuni și fărădelegi. Satan parcă domnește în întunericul acestei lumi (Efes 6, 12). „Întuneric” mare s-a făcut peste tot pământul.
E adevărat însă că nu toți simt acest întuneric. E plină lumea de „cei ce spun că întunericul este lumină și lumina întuneric; binele îl numesc rău și răul bine, dulcele amar și amarul dulce” (Is 5, 20).
Numai copiii lui Dumnezeu simt și văd întunericul cel sufletesc. Numai copiii lui Dumnezeu se înfricoșează de cumplita noapte sufletească din lumea de azi. Numai ei se întreabă ca oamenii despre care spune Isaia prorocul: „Străjerule! Oare mai este mult din noapte?”... O Doamne, oare mai este mult din această noapte cumplită?
Scriptura ne dă răspuns și la întrebarea aceasta. Ne dă trei răspunsuri.
1. Întâi, ne spune că nimeni nu poate să știe acest lucru. „Iar despre ziua aceea și ceasul acela, nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, fără numai Tatăl” (Mc 13, 32).
2. Toate Scripturile spun apoi că Domnul va veni pe neașteptate. Însuși Mântuitorul a spus acest lucru: „Căci precum a fost în zilele lui Noe, când oamenii mâncau, beau, se însurau... până când a venit potopul și i-a prăpădit pe toți, așa va fi și la venirea Fiului omului” (Lc 17, 26-27). „Iar ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea” (2 Petru 3, 10).
3. Scriptura spune că „ziua aceea” va veni într-un timp când stricăciunile sufletești își vor ajunge culmea... Când decăderea sufletească își va ajunge culmea. Ca în pilda cu cele zece fecioare, Domnul va veni pe la „miezul nopții;” când noaptea stricăciunilor va fi mai grozavă. Cine știe cât mai este până la „miezul nopții”?
Un credincios a visat odată că pe cer era un ceas uriaș. Ceasul arăta la cinci minute înainte de miezul nopții, iar dedesubtul lui era scris: Matei 25, 6. („Iar la miezul nopții s-a făcut strigarea: «Iată, Mirele vine, ieșiți întru întâmpinarea Lui.»”) Acesta a fost un vis. Nimeni n-ar putea ști cât mai este până la miezul nopții. Poate că suntem numai în seara acestei nopți... poate că suntem adânc în noapte, poate că mai sunt câteva „ceasuri” (câteva mii de ani) până la miezul nopții... poate că mai sunt câteva „minute”... Singur Tatăl Ceresc știe acest lucru.
Un lucru însă e sigur. Ziua aceea va veni pe neașteptate, ca un „fur noaptea”. Ferice de cei ce se vor afla priveghind.
Aici începe pilda cu cele zece fecioare. Un adânc înțeles are pentru vremile noastre pilda cu cele zece fecioare care așteptau sosirea Mirelui. Cinci dintr-însele au așteptat Mirele priveghind, cu candelele aprinse și pline de untdelemn. Celelalte cinci au adormit, având candelele goale și stinse. Pe la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, Mirele vine, ieșiți întru întâmpinarea Lui! Cele ce erau gata au intrat la nuntă și s-a închis ușa. Pe urmă au venit și celelalte, strigând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! Dar era prea târziu. Ușa se închisese. Dinăuntru s-a auzit sinistrul răspuns: „Amin zic vouă, nu vă cunosc pe voi” (Mt 25, 1-12).
Așa va veni și Domnul: pe la miezul nopții și pe neașteptate. Pe la „miezul nopții”, adică în timpul când stricăciunea pământului își va ajunge culmea, vor răsuna trâmbițele cerului și se va auzi strigătul: „Iată, Mirele vine!”.
Cei ce se vor afla „dormind” - fie că vor fi în viață, fie că vor fi în mormânt - se vor trezi și ei speriați ca fecioarele cele nebune. Dar atunci va fi prea târziu. Ușa mântuirii se va fi închis. Ei vor rămâne în noaptea cea veșnică a pieirii sufletești.
Ferice de cei ce se vor afla priveghind. Ferice de cei ce vor fi trăit în credință și în răbdare stăruitoare (Apoc 13, 10). Ei vor intra la „ospățul Mirelui”.
Scumpul meu frate! Trăim vremuri biblice. Trăim într-o noapte cumplită, de răutăți și stricăciuni sufletești. Trăim într-o noapte încărcată de somn sufletesc. Niciodată, de când e lumea, parcă n-a fost o vreme așa de „somnoroasă” ca azi. E plină lumea de cei ce dorm în răutăți. Niciodată, de când e lumea, somnul păcatelor n-a fost parcă așa de „dulce” și ispititor ca azi. Trăim parcă în noaptea din pilda celor zece fecioare, când „somnul” îi ispitește din greu pe cei ce „priveghează”.
Trăim parcă în noaptea cea tainică din grădina Ghetsimani, când adormiseră și apostolii... Când Domnul nu-i putea ține treji nici pe apostoli.
„Somnul” i-a furat și pe cei aleși.
Scumpul meu frate! Să știi că e o vreme grea pentru mântuirea sufletului. Scumpii mei frați din Oastea Domnului! Să știți că e o vreme grea și grozavă pentru mântuirea sufletului. „Somnul” e mai dulce ca oricând. Ispitele sunt mai grele ca oricând. „Privegherea” s-a făcut mai grea ca oricând.
Somnul cel mai greu este cel de dinaintea revărsatului zorilor. „Somnul” sufletesc cel mai greu va fi cel dinainte de „miezul nopții”... de dinaintea strigării: „Iată, Mirele vine!”... Poate că prin acest somn trece omenirea de azi. Ferice de cei ce vor trece cu bine peste ultima zvârcolire a întunericului!
Să priveghem dar neîncetat, sporind untdelemnul. „Privegheați, vă zic vouă, și iar privegheați!” (Mc 13, 37) „Privegheați dar, că nu știți ziua și ceasul când va veni Domnul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața... ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle dormind” (Mc 13, 35).