După aceea, am auzit* în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului Dumnezeului nostru sunt mântuirea**, slava, cinstea și puterea!
Pentru că judecățile Lui sunt adevărate* și drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, și a răzbunat** sângele robilor Săi din mâna ei.”
Și au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul* ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
Și cei* douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu, care ședea pe scaunul de domnie. Și au zis: „Amin!** Aleluia!”
Și din scaunul de domnie a ieșit un glas care zicea: „Lăudați* pe Dumnezeul nostru, toți robii Lui, voi, care vă temeți de El, mici și** mari!”
Și* am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul** Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărățească.
Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a* venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit
și i s-a dat* să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul** subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.)
Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice* de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea** sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
Și m-am* aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Ferește-te** să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, care† păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)
Era* îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul** lui Dumnezeu”.
Oștile* din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate** cu in subțire, alb și curat.
Din gura* Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care** le va cârmui cu un toiag de fier. Și† va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
Pe haină și pe coapsă avea* scris numele acesta: „Împăratul** împăraților și Domnul domnilor”.
Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare și a zis tuturor* păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniți**, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu,
ca* să mâncați carnea împăraților, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor și a călăreților și carnea a tot felul de oameni, slobozi și robi, mici și mari!”
Și* am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui.
Și* fiara a fost prinsă. Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei și** se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia† au fost aruncați de vii în iazul de foc, care†† arde cu pucioasă.
Iar ceilalți au fost uciși* cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate** păsările s-au săturat din carnea† lor.