20/22
Text:

1

Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care* ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare.

2

El a pus mâna pe balaur*, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani.

3

L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit* intrarea deasupra lui, ca** să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme.

4

Și am văzut niște scaune* de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata**. Și am văzut sufletele† celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce†† nu se închinaseră fiarei și icoanei ei*† și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au†* împărățit cu Hristos o mie de ani.

5

Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.

6

Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte* n-are nicio putere; ci vor fi preoți** ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și† vor împărăți cu El o mie de ani.

7

Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana* va fi dezlegat

8

și va ieși din temnița lui ca să* înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog** și pe Magog, ca să-i† adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

9

Și* ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

10

Și* diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde** sunt fiara și prorocul mincinos. Și vor fi munciți† zi și noapte în vecii vecilor.

11

Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au* fugit dinaintea Lui și** nu s-a mai găsit loc pentru ele.

12

Și am văzut pe morți, mari* și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște** cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altㆠcarte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați dupㆆ faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.

13

Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea* și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după** faptele lui.

14

Și Moartea* și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul** de foc este moartea a doua.

15

Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat* în iazul de foc.

Capitol 20 din 22
Folosește săgețile ← → pentru navigare