Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi^* am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii^** adâncului

şi a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a^* ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.

Din fum au ieşit nişte lăcuste^* pe pământ. Şi li s-a dat o putere ca^** puterea pe care o au scorpiile pământului.

Li s-a zis să^* nu vatăme iarba^** pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea^† lui Dumnezeu.

Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci^* să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei când înţeapă pe un om.

În acele zile, oamenii vor căuta^* moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.

Lăcustele acelea semănau^* cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe^** capete aveau un fel de cununi care păreau de aur. Feţele^† lor semănau cu nişte feţe de oameni.

Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii^* lor erau ca dinţii de lei.

Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca^* vuietul unor care trase de mulţi cai care se aruncă la luptă.

Aveau^* nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Peste ele aveau ca împărat^* pe îngerul^** adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion”.

Cea dintâi^* nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.

Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu

şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la^* râul cel mare Eufrat!”

Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.

Oştirea^* lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi^**; le-am^† auzit numărul.

Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele^* cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă.

A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor.

Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile^* lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau.

Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu^* s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor^** şi idolilor^† de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile^* lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.