Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și^* am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii^** adâncului

și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a^* ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.

Din fum au ieșit niște lăcuste^* pe pământ. Și li s-a dat o putere ca^** puterea pe care o au scorpiile pământului.

Li s-a zis să^* nu vatăme iarba^** pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea^† lui Dumnezeu.

Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci^* să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei când înțeapă pe un om.

În acele zile, oamenii vor căuta^* moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei.

Lăcustele acelea semănau^* cu niște cai pregătiți de luptă. Pe^** capete aveau un fel de cununi care păreau de aur. Fețele^† lor semănau cu niște fețe de oameni.

Aveau părul ca părul de femeie și dinții^* lor erau ca dinții de lei.

Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca^* vuietul unor care trase de mulți cai care se aruncă la luptă.

Aveau^* niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Peste ele aveau ca împărat^* pe îngerul^** adâncului, care pe evreiește se cheamă „Abadon”, iar pe grecește, „Apolion”.

Cea dintâi^* nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.

Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu

și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legați la^* râul cel mare Eufrat!”

Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni.

Oștirea^* lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți^**; le-am^† auzit numărul.

Și iată cum mi s-au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, iacintul și pucioasa. Capetele^* cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor ieșeau foc, fum și pucioasă.

A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și de pucioasa care ieșeau din gurile lor.

Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile^* lor erau ca niște șerpi cu capete și cu ele vătămau.

Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu^* s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor^** și idolilor^† de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile^* lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor.