„În vremea aceea”, zice Domnul, „se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele prorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.

Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care i-au iubit ei, cărora le-au slujit^*, pe care i-au urmat, pe care i-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge^**, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi^† pe pământ.

Toţi cei ce vor rămâne din acest neam rău vor dori mai degrabă moartea^* decât viaţa, în toate locurile unde îi voi izgoni”, zice Domnul oştirilor.

„Spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?»

Pentru ce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri^*, stăruieşte în înşelătorie^** şi nu vrea să se întoarcă^† la Dumnezeu?

Căci Eu^* sunt cu luare aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: ‹Ce am făcut?› Ci toţi îşi încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă la luptă.

Chiar şi cocostârcul^* îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua^**, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu^† nu cunoaşte Legea Domnului!

Cum puteţi voi să ziceţi: ‹Suntem înţelepţi şi Legea^* Domnului este cu noi›? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.

Înţelepţii^* sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?

De aceea, pe nevestele^* lor le voi da altora şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig^** mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!

Leagă în chip uşuratic^* rana fiicei poporului Meu, zicând: ‹Pace^**! Pace!› Şi totuşi pace nu este.

Vor fi daţi de ruşine^*, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine, de aceea vor cădea împreună cu cei ce cad şi vor fi răsturnaţi când îi voi pedepsi», zice Domnul.

«Vreau să isprăvesc cu ei», zice Domnul. «Nu vor mai fi struguri în vie^*, nici smochine în smochin^** şi frunzele se vor veşteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.»’”

„Pentru ce şedem jos? Strângeţi-vă^* şi haidem în cetăţile întărite, ca să pierim acolo! Căci Domnul Dumnezeul nostru ne sorteşte la moarte, ne dă să bem ape otrăvite^**, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.

Aşteptam^* pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!

Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan^* şi de vuietul nechezatului lor^** se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.”

„Căci iată că trimit între voi nişte şerpi, nişte basilişti, împotriva cărora nu^* este niciun descântec, şi vă vor muşca”, zice Domnul.

Aş vrea să-mi alin durerea, dar mă doare inima în mine.

Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr-o ţară^* depărtată: „Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?” – „Pentru ce M-au mâniat^** ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?” –

„Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!” –

Sunt zdrobit^* de durerea fiicei poporului meu, mă doare^**, m-apucă groaza.

Nu este niciun leac alinător^* în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?