„În vremea aceea”, zice Domnul, „se vor scoate din mormintele lor oasele împăraților lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoților, oasele prorocilor și oasele locuitorilor Ierusalimului.

Le vor întinde în fața soarelui, în fața lunii și în fața întregii oștiri a cerurilor, pe care i-au iubit ei, cărora le-au slujit^*, pe care i-au urmat, pe care i-au căutat și înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge^**, nici nu le vor mai îngropa, și se vor face gunoi^† pe pământ.

Toți cei ce vor rămâne din acest neam rău vor dori mai degrabă moartea^* decât viața, în toate locurile unde îi voi izgoni”, zice Domnul oștirilor.

„Spune-le: ‘Așa vorbește Domnul: «Cine cade și nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăși?»

Pentru ce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri^*, stăruiește în înșelătorie^** și nu vrea să se întoarcă^† la Dumnezeu?

Căci Eu^* sunt cu luare aminte și aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căiește de răutatea lui și nu zice: ‹Ce am făcut?› Ci toți își încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă la luptă.

Chiar și cocostârcul^* își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua^**, rândunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu^† nu cunoaște Legea Domnului!

Cum puteți voi să ziceți: ‹Suntem înțelepți și Legea^* Domnului este cu noi›? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.

Înțelepții^* sunt dați de rușine, sunt uimiți, sunt prinși, căci au nesocotit Cuvântul Domnului, și ce înțelepciune au ei?

De aceea, pe nevestele^* lor le voi da altora și ogoarele lor, altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig^** mârșav, de la proroc până la preot, toți înșală!

Leagă în chip ușuratic^* rana fiicei poporului Meu, zicând: ‹Pace^**! Pace!› Și totuși pace nu este.

Vor fi dați de rușine^*, căci săvârșesc astfel de urâciuni; nu roșesc și nu știu de rușine, de aceea vor cădea împreună cu cei ce cad și vor fi răsturnați când îi voi pedepsi», zice Domnul.

«Vreau să isprăvesc cu ei», zice Domnul. «Nu vor mai fi struguri în vie^*, nici smochine în smochin^** și frunzele se vor veșteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.»’”

„Pentru ce ședem jos? Strângeți-vă^* și haidem în cetățile întărite, ca să pierim acolo! Căci Domnul Dumnezeul nostru ne sortește la moarte, ne dă să bem ape otrăvite^**, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.

Așteptam^* pacea, și nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, și iată groaza!

Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan^* și de vuietul nechezatului lor^** se cutremură toată țara; vin, mănâncă țara și ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce o locuiesc.”

„Căci iată că trimit între voi niște șerpi, niște basiliști, împotriva cărora nu^* este niciun descântec, și vă vor mușca”, zice Domnul.

Aș vrea să-mi alin durerea, dar mă doare inima în mine.

Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr-o țară^* depărtată: „Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?” – „Pentru ce M-au mâniat^** ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?” –

„Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți!” –

Sunt zdrobit^* de durerea fiicei poporului meu, mă doare^**, m-apucă groaza.

Nu este niciun leac alinător^* în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?