Împăratul Belșațar a făcut^* un mare ospăț celor o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor.

Și, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care^* le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui.

Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui.

Au băut vin și au lăudat^* pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră.

În clipa^* aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om și au scris în fața sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.

Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile șoldurilor și genunchii^* i s-au izbit unul de altul.

Împăratul a strigat^* în gura mare să i se aducă cititorii^** în stele, haldeenii și ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul și a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta și mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănțișor de aur la gât și va avea locul al treilea^† în cârmuirea împărăției.”

Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n-au putut^* nici să citească scrisoarea și nici s-o tâlcuiască împăratului.

Din pricina aceasta, împăratul Belșațar s-a înspăimântat^* foarte tare, fața i s-a îngălbenit și mai-marii lui au rămas încremeniți.

Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și mai-marilor lui, a intrat în odaia ospățului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Să trăiești veșnic, împărate^*! Să nu te tulbure gândurile tale și să nu ți se îngălbenească fața!

În împărăția ta este^* un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți, și, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare^** peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori,

și anume pentru că^* s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat^** Beltșațar, un duh înalt, știință și pricepere, putința să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele și să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îți va da tâlcuirea!”

Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Tu ești Daniel acela, unul din prinșii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul?

Am aflat despre tine că ai în tine duhul^* dumnezeilor și că la tine se găsesc lumini, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită.

Au adus înaintea mea pe înțelepți^* și pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte.

Am aflat că tu poți să tâlcuiești și să dezlegi întrebări grele; acum^*, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiești, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănțișor de aur la gât și vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăției!”

Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ține-ți darurile și dă altuia răsplătirile tale! Totuși voi citi împăratului scrierea și i-o voi tâlcui.

Împărate, Dumnezeul^* cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, împărăție, mărime, slavă și strălucire

și, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate^* popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau și tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia și cobora pe cine voia.

Dar, când^* i s-a îngâmfat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui;

a fost^* izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, și trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut^** că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea.

Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai^* smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri.

Ci te-ai^* înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta și ați băut vin cu ele, tu și mai-marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care^** nici nu văd, nici n-aud și nici nu pricep nimic, și n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna^† căruia se află suflarea ta și toate căile tale!

De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.

Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit și împărțit!’

Și iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ți-a numărat zilele domniei și i-a pus capăt.

Cântărit^* înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor!

Împărțit înseamnă că împărăția ta va fi împărțită și dată mezilor^* și perșilor^**!”

Îndată, Belșațar a dat poruncă și au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănțișor de aur la gât și au dat de știre că va avea locul al treilea^* în cârmuirea împărăției.

Dar, chiar în noaptea^* aceea, Belșațar, împăratul haldeenilor, a fost omorât.

Și a pus mâna pe împărăție Darius^* Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani.