Împăratul Belşaţar a făcut^* un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui şi a băut vin înaintea lor.

Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care^* le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.

Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.

Au băut vin şi au lăudat^* pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.

În clipa^* aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.

Atunci, împăratul a îngălbenit şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor şi genunchii^* i s-au izbit unul de altul.

Împăratul a strigat^* în gura mare să i se aducă cititorii^** în stele, haldeenii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât şi va avea locul al treilea^† în cârmuirea împărăţiei.”

Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut^* nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului.

Din pricina aceasta, împăratul Belşaţar s-a înspăimântat^* foarte tare, faţa i s-a îngălbenit şi mai-marii lui au rămas încremeniţi.

Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai-marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate^*! Să nu te tulbure gândurile tale şi să nu ţi se îngălbenească faţa!

În împărăţia ta este^* un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi, şi, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare^** peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori,

şi anume pentru că^* s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat^** Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!”

Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul?

Am aflat despre tine că ai în tine duhul^* dumnezeilor şi că la tine se găsesc lumini, pricepere şi o înţelepciune nemaipomenită.

Au adus înaintea mea pe înţelepţi^* şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte.

Am aflat că tu poţi să tâlcuieşti şi să dezlegi întrebări grele; acum^*, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gât şi vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei!”

Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi voi citi împăratului scrierea şi i-o voi tâlcui.

Împărate, Dumnezeul^* cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire

şi, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate^* popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia şi cobora pe cine voia.

Dar, când^* i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;

a fost^* izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut^** că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.

Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai^* smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri.

Ci te-ai^* înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai-marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care^** nici nu văd, nici n-aud şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna^† căruia se află suflarea ta şi toate căile tale!

De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.

Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!’

Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt.

Cântărit^* înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor!

Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită şi dată mezilor^* şi perşilor^**!”

Îndată, Belşaţar a dat poruncă şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât şi au dat de ştire că va avea locul al treilea^* în cârmuirea împărăţiei.

Dar, chiar în noaptea^* aceea, Belşaţar, împăratul haldeenilor, a fost omorât.

Şi a pus mâna pe împărăţie Darius^* Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.