În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe^*, pe când vinul era înaintea lui, am^** luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai fața tristă? Totuși nu ești bolnav; nu poate fi decât o întristare^* a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică

și am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul^* în veac! Cum să n-am fața tristă când cetatea^** în care sunt mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sunt arse de foc?”

Și împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor

și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.”

Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec și i-am hotărât o^* vreme.

Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,

și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei de lângă casă^*, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci^** mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

M-am dus la dregătorii de dincolo de râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai-mari ai oastei și niște călăreți.

Sanbalat, Horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Am^* ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile.

După aceea, m-am sculat noaptea cu câțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.

Am ieșit noaptea pe Poarta^* Văii și m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate^** ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc.

Am trecut pe la Poarta^* Izvorului și pe la Iazul Împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

M-am suit noaptea pe la^* pârâu și m-am uitat iarăși cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe Poarta Văii, și astfel m-am întors.

Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici mai-marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de^* ocară!”

Și le-am istorisit cum mâna^* cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm și să zidim!” Și s-au întărit^** în această hotărâre bună.

Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, și Gheșem, Arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc^* de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați^** împotriva împăratului?”

Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi, dar voi^* n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”