Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre şi părinţii^* noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.

Cu mâna Ta^* ai izgonit neamuri ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei.

Căci nu^* prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că^** îi iubeai.

Dumnezeule, Tu^* eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!

Cu Tine doborâm^* pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri.

Căci nu^* în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa;

ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi dai de ruşine pe^* cei ce ne urăsc.

Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu^* şi pururea slăvim Numele Tău.

Dar Tu ne lepezi^*, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre;

ne faci să dăm^* dosul înaintea vrăjmaşului, şi cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.

Ne dai^* ca pe nişte oi de mâncat şi ne^** risipeşti printre neamuri.

Vinzi^* pe poporul Tău pe nimic şi nu-l socoteşti de mare preţ.

Ne faci^* de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.

Ne faci^* de pomină printre neamuri şi^** pricină de clătinare din cap printre popoare.

Ocara mea este totdeauna înaintea mea şi ruşinea îmi acoperă faţa

la^* glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.

Toate acestea ni se întâmplă^* fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legământul Tău:

da, inima nu ni s-a abătut, paşii^* nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta,

ca^* să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu^** umbra morţii.

Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru şi ne-am fi întins^* mâinile spre un dumnezeu străin,

n-ar şti^* Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii?

Dar^* din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.

Trezeşte-Te^*! Pentru ce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu^** ne lepăda pe vecie!

Pentru ce^* Îţi ascunzi Faţa? Pentru ce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră?

Căci sufletul ne este doborât^* în ţărână de mâhnire, trupul nostru este lipit de pământ.

Scoală-Te ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne, pentru bunătatea Ta!