Iov a luat cuvântul şi a zis:

„Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăduşe suspinele.

O, dacă aş^* şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,

mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi!

Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.

Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte^* împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreşit.

Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.

Dar^*, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:

dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.

Dar El ştie^* ce cale am urmat şi, dacă m-ar încerca^**, aş ieşi curat ca aurul.

Piciorul meu s-a ţinut de paşii^* Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.

N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia^* la cuvintele gurii Lui.

Dar hotărârea Lui este luată. Cine^* I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea^** face.

El Îşi va împlini dar planurile^* faţă de mine şi va mai face şi multe altele.

De aceea tremur înaintea Lui şi, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.

Dumnezeu^* mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.

Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.