Iov a luat cuvântul şi a zis:

„Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată^* dreptate înaintea lui Dumnezeu?

Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.

Ale Lui^* sunt înţelepciunea şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?

El mută deodată munţii şi-i răstoarnă în mânia Sa.

Zguduie^* pământul din temelia^** lui, de i se clatină stâlpii.

Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui.

Numai El^* întinde cerurile şi umblă pe înălţimile mării.

El a făcut^* Ursa-Mare, Luceafărul de seară şi Raliţele şi stelele din ţinuturile de miazăzi.

El face^* lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

Iată^*, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, Se duce, şi nu-L zăresc.

Dacă^* apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: ‘Ce faci?’

Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei^*.

Şi eu cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg?

Chiar dacă aş^* avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog judecătorului.

Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul –

El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină^* rănile,

care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.

Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?

Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.

Nevinovat! Sunt, dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.

Ce-mi pasă la urma urmei? Căci îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat^* ca şi pe cel vinovat.

Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea…! Dar El râde de încercările celui nevinovat.

Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă^* ochii judecătorilor – de nu El, apoi cine altul?

Zilele^* mele aleargă mai iuţi decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;

trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul^* care se repede asupra prăzii.

Dacă^* zic: ‘Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea şi să fiu voios’,

sunt îngrozit^* de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat^**.

Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?

Chiar dacă^* m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mâinile cu leşie,

Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de mine!

Căci El nu^* este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi să mergem împreună la judecată.

Nici nu^* este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.

Să-Şi tragă^* însă varga de deasupra mea şi să nu mă mai tulbure spaima Lui.

Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.