Este^* un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.

Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă, aşa^* că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar^** Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă^* nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai^** fericită decât el.

Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric;

n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.

Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

Toată^* truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.

Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

Ce este omul se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ şi nu^* poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.

Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o^* umbră? Şi cine^** poate să spună omului ce va fi după el sub soare?