Moartea lui Ioan Botezătorul
Căci Irod* prinsese pe Ioan, îl legase și-l pusese în temniță din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că* norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
Și a trimis să taie capul lui Ioan în temniță.
Capul a fost adus într-o farfurie și dat fetei, care l-a dus la mama sa.
Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat și s-au dus de au dat de știre lui Isus.
Înmulțirea pâinilor
„N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus; „dați-le voi să mănânce.”
Și El le-a zis: „Aduceți-i aici la Mine!”
Apoi a poruncit noroadelor să șadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat*, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărțit noroadelor.
Toți au mâncat și s-au săturat și s-au ridicat douăsprezece coșuri pline cu rămășițele de firimituri.
Cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
Umblarea pe mare
Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor.
În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând* pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o nălucă!” Și, de frică, au țipat.
Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”
„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape!”
„Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
Și, după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
Oamenii din locul acela, care cunoșteau pe Isus, au trimis să dea de știre în toate împrejurimile și au adus la El pe toți bolnavii.
Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Și toți câți* s-au atins s-au vindecat.