„Nebucadnețar, împăratul, către toate^* popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveți multă pace!

Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care^* le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt față de mine.

Cât^* de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție^** veșnică, și stăpânirea Lui dăinuiește din neam în neam!

Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu.

Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile^* duhului meu mă umpleau^** de groază.

Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.

Îndată au venit^* vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui.

La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit^* Beltșațar după numele dumnezeului meu și care^** are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis:

‘Beltșațare, căpetenia^* vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.

Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un^* copac foarte înalt.

Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ.

Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele^* câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el.

În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam și iată că s-a coborât din ceruri un străjer^* sfânt^**.

El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați^* copacul și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele; fugăriți fiarele^** de sub el și păsările din ramurile lui!

Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.

Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri^* peste el.

Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe^* cei vii că^** Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»

Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, tâlcuiește-l, fiindcă^* toți înțelepții din împărăția mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poți, căci ai în tine duhul^** dumnezeilor sfinți.’

Atunci, Daniel, numit^* Beltșațar, a rămas uimit o clipă și gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: ‘Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!’ Și Beltșațar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta^** să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!

Copacul^* pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului,

copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atât de multe și în care era hrană pentru toți, sub care se adăposteau fiarele câmpului și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului,

ești tu^*, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat până la ceruri și a cărui stăpânire^** se întinde până la marginile pământului.

Împăratul^* a văzut pe un străjer sfânt coborându-se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să stea la un loc cu fiarele^** câmpului până vor trece șapte vremuri peste el.»

Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul.

Te vor izgoni^* din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă^** ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea.

Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăția ta îți va rămâne ție îndată ce vei recunoaște stăpânirea Celui ce este în^* ceruri.

De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt^* păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate^** că ți se va prelungi^† fericirea!’

Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar.

După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon,

împăratul^* a luat cuvântul și a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?’

Nu se sfârșise încă vorba^* aceasta a împăratului, și un glas^** s-a coborât din cer și a zis: ‘Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția!

Te vor izgoni^* din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!’

Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.

După trecerea^* vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește^** veșnic, Acela a cărui stăpânire^† este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam.

Toți^* locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea^** cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni^† nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce^†† faci?’

În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava^* împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut^**.

Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate^* lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate^** să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”