„Nebucadneţar, împăratul, către toate^* popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace!

Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele şi minunile pe care^* le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.

Cât^* de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie^** veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuieşte din neam în neam!

Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu.

Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile^* duhului meu mă umpleau^** de groază.

Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.

Îndată au venit^* vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui.

La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit^* Beltşaţar după numele dumnezeului meu şi care^** are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis:

‘Beltşaţare, căpetenia^* vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi şi că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.

Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un^* copac foarte înalt.

Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ.

Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele^* câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el.

În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a coborât din ceruri un străjer^* sfânt^**.

El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: «Tăiaţi^* copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele^** de sub el şi păsările din ramurile lui!

Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.

Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri^* peste el.

Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie^* cei vii că^** Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»

Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tâlcuieşte-l, fiindcă^* toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul^** dumnezeilor sfinţi.’

Atunci, Daniel, numit^* Beltşaţar, a rămas uimit o clipă şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: ‘Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!’ Şi Beltşaţar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta^** să fie pentru vrăjmaşii tăi şi tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!

Copacul^* pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului,

copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului,

eşti tu^*, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire^** se întinde până la marginile pământului.

Împăratul^* a văzut pe un străjer sfânt coborându-se şi zicând: «Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele^** câmpului până vor trece şapte vremuri peste el.»

Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul.

Te vor izgoni^* din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă^** ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în^* ceruri.

De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt^* păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate^** că ţi se va prelungi^† fericirea!’

Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.

După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,

împăratul^* a luat cuvântul şi a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’

Nu se sfârşise încă vorba^* aceasta a împăratului, şi un glas^** s-a coborât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!

Te vor izgoni^* din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremuri până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!’

Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor.

După trecerea^* vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte^** veşnic, Acela a cărui stăpânire^† este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.

Toţi^* locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea^** cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni^† nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce^†† faci?’

În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava^* împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut^**.

Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate^* lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate^** să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”