David a îndreptat către Domnul cuvintele^* acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit^** din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.

El a zis: „Domnul^* este stânca mea, cetățuia mea, Izbăvitorul meu.

Dumnezeu este stânca mea la care^* găsesc un adăpost, scutul^** meu și puterea^† care mă mântuiește, turnul^†† meu cel înalt și scăparea^*† mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.

Căci valurile morții mă înconjuraseră, șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

legăturile^* mormântului mă înconjuraseră, lațurile morții mă prinseseră.

În strâmtorarea mea, am chemat^* pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locașul Lui, El mi-a auzit^** glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

Atunci, pământul s-a cutremurat^* și s-a clătinat, temeliile^** cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

Fum se ridica din nările Lui și un foc^* mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țâșneau din ea.

A plecat^* cerurile și S-a coborât: un nor gros^** era sub picioarele Lui.

Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile^* vântului;

era înconjurat cu întunericul^* ca și cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși.

Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni^* de foc.

Domnul a tunat^* din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;

a aruncat săgeți^* și a risipit pe vrăjmașii mei, a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.

Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea^* Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

El^* Și-a întins mâna de sus, din înălțime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

m-a izbăvit^* de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei care erau mai tari decât mine.

Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

El m-a scos la loc^* larg. El m-a mântuit, pentru că mă^** iubește.

Domnul mi-a^* răsplătit după nevinovăția mea, mi-a făcut după curăția^** mâinilor mele;

căci am păzit^* căile Domnului, nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.

Toate poruncile^* Lui au fost^** înaintea mea și nu m-am depărtat de la legile Lui.

Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăția^* mea după curăția mea înaintea Lui.

Cu cel bun^* Tu ești bun, cu omul drept Te porți după dreptate,

cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic^* Te porți după îndărătnicia lui.

Tu mântuiești pe poporul^* care se smerește, și cu privirea Ta cobori pe cei mândri^**.

Da, Tu ești lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

Căile lui Dumnezeu sunt^* desăvârșite, Cuvântul Domnului este^** curățit; El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.

Căci cine^* este Dumnezeu, afară de Domnul? Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

Dumnezeu este cetățuia mea^* cea tare și El mă călăuzește pe^** calea cea dreaptă^†.

El îmi face picioarele ca^* ale cerboaicelor și El mă așază pe locurile mele cele înalte^**.

Îmi^* deprinde mâinile la luptă și brațele mele întind arcul de aramă.

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și ajung mare prin bunătatea Ta.

Lărgești^* drumul sub pașii mei și picioarele mele nu se clatină.

Urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.

Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad^* sub picioarele mele.

Tu mă încingi^* cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii^** mei.

Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul^* înaintea mea și nimicesc pe cei ce mă urăsc.

Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul^*, dar nu le răspunde!

Îi pisez ca^* pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul^** de pe ulițe.

Mă scapi^* din neînțelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie^** a neamurilor; un popor^† pe care nu-l cunoșteam îmi este supus.

Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

Fiii străinului leșină de la inimă, tremură când ies din^* cetățuie.

Trăiască Domnul și binecuvântată să fie Stânca mea! Înălțat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii^* mele,

Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune^* popoarele

și care mă face să scap de vrăjmașii mei! Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei, mă izbăvești de omul^* asupritor.

De aceea Te voi lăuda printre^* neamuri, Doamne, și voi cânta spre slava Numelui Tău!

El dă^* mari izbăviri împăratului Său și arată milă unsului^** Său: lui David și seminței^† lui pentru totdeauna.”