David a îndreptat către Domnul cuvintele^* acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit^** din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.

El a zis: „Domnul^* este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.

Dumnezeu este stânca mea la care^* găsesc un adăpost, scutul^** meu şi puterea^† care mă mântuieşte, turnul^†† meu cel înalt şi scăparea^*† mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

legăturile^* mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.

În strâmtorarea mea, am chemat^* pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit^** glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

Atunci, pământul s-a cutremurat^* şi s-a clătinat, temeliile^** cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

Fum se ridica din nările Lui şi un foc^* mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

A plecat^* cerurile şi S-a coborât: un nor gros^** era sub picioarele Lui.

Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile^* vântului;

era înconjurat cu întunericul^* ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.

Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni^* de foc.

Domnul a tunat^* din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;

a aruncat săgeţi^* şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă.

Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea^* Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

El^* Şi-a întins mâna de sus, din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

m-a izbăvit^* de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.

Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

El m-a scos la loc^* larg. El m-a mântuit, pentru că mă^** iubeşte.

Domnul mi-a^* răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia^** mâinilor mele;

căci am păzit^* căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.

Toate poruncile^* Lui au fost^** înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia^* mea după curăţia mea înaintea Lui.

Cu cel bun^* Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,

cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic^* Te porţi după îndărătnicia lui.

Tu mântuieşti pe poporul^* care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri^**.

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

Căile lui Dumnezeu sunt^* desăvârşite, Cuvântul Domnului este^** curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.

Căci cine^* este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

Dumnezeu este cetăţuia mea^* cea tare şi El mă călăuzeşte pe^** calea cea dreaptă^†.

El îmi face picioarele ca^* ale cerboaicelor şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte^**.

Îmi^* deprinde mâinile la luptă şi braţele mele întind arcul de aramă.

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale şi ajung mare prin bunătatea Ta.

Lărgeşti^* drumul sub paşii mei şi picioarele mele nu se clatină.

Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.

Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad^* sub picioarele mele.

Tu mă încingi^* cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii^** mei.

Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul^* înaintea mea şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.

Se uită în jurul lor şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul^*, dar nu le răspunde!

Îi pisez ca^* pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul^** de pe uliţe.

Mă scapi^* din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie^** a neamurilor; un popor^† pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.

Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies din^* cetăţuie.

Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii^* mele,

Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune^* popoarele

şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul^* asupritor.

De aceea Te voi lăuda printre^* neamuri, Doamne, şi voi cânta spre slava Numelui Tău!

El dă^* mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului^** Său: lui David şi seminţei^† lui pentru totdeauna.”