Vai de tine, pustiitorule^*, care totuşi n-ai fost pustiit, care jefuieşti, şi n-ai fost jefuit încă! După^** ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit şi tu.

Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine^*. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!

Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăştie.

Şi prada voastră va fi strânsă cum strânge muşiţa; sar peste ea cum sar lăcustele.

Domnul^* este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.

Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.

Iată, vitejii strigă afară, solii^* păcii plâng cu amar.

Drumurile^* sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur^** a rupt legământul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.

Ţara^* jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.

„Acum^* Mă voi scula”, zice Domnul, „acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.

Aţi^* zămislit fân şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înşivă vă va arde de tot.

Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca^* nişte spini tăiaţi care ard în foc.

Voi, cei^* de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape, vedeţi puterea Mea!”

Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?”

Cel ce umblă^* în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi^** leagă ochii ca să nu vadă răul,

acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.

Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.

Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: „Unde^* este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”

Atunci nu vei mai vedea pe poporul^* acela îndrăzneţ, pe poporul^** cu vorbirea încâlcită de n-o puteai înţelege, cu limba gângavă de n-o puteai pricepe.

Priveşte^* Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul^** ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi^† nu^†† vor mai fi scoşi niciodată şi ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.

Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece niciun vas puternic.

Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul^* nostru, Domnul^** este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!

Funiile tale s-au slăbit, aşa că nu mai pot strânge piciorul catargului şi nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i aşa de mare, că până şi ologii iau parte la ea.

Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul^* Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.