Vai de tine, pustiitorule*, care totuși n-ai fost pustiit, care jefuiești, și n-ai fost jefuit încă! După** ce vei sfârși de pustiit, vei fi pustiit și tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit și tu.
Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăștie.
Și prada voastră va fi strânsă cum strânge mușița; sar peste ea cum sar lăcustele.
Domnul* este înălțat și locuiește în înălțime. El umple Sionul de nepărtinire și dreptate.
Zilele tale sunt statornice, înțelepciunea și priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
Iată, vitejii strigă afară, solii* păcii plâng cu amar.
Drumurile* sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur** a rupt legământul, disprețuiește cetățile, nu se uită la nimeni.
„Acum* Mă voi scula”, zice Domnul, „acum Mă voi înălța, acum Mă voi ridica.
Popoarele vor fi ca niște cuptoare de var, ca* niște spini tăiați care ard în foc.
Voi, cei* de departe, ascultați ce am făcut! Și voi, cei de aproape, vedeți puterea Mea!”
Păcătoșii sunt îngroziți în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți, care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?”
Cel ce umblă* în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își** leagă ochii ca să nu vadă răul,
acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.
Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi țara în toată întinderea ei.
Inima ta își va aduce aminte de groaza trecută și va zice: „Unde* este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”
Atunci nu vei mai vedea pe poporul* acela îndrăzneț, pe poporul** cu vorbirea încâlcită de n-o puteai înțelege, cu limba gângavă de n-o puteai pricepe.
Privește* Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul** ca locuință liniștită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui țăruși† nu†† vor mai fi scoși niciodată și ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ține loc de râuri, de pâraie late, unde totuși nu pătrund corăbii cu lopeți și nu trece niciun vas puternic.
Funiile tale s-au slăbit, așa că nu mai pot strânge piciorul catargului și nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i așa de mare, că până și ologii iau parte la ea.