Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile^* ulițelor!

Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată, cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase^* de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!

Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor, dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții^* din pustie.

Limba^* sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer^** pâine, dar nimeni nu le-o dă.

Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe. Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură^* acum de o grămadă de gunoi!

Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită^* într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.

Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.

Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă^* decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe, pielea le este^** lipită de oase, uscată ca lemnul.

Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame, care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!

Femeile^*, cu toată mila^** lor, își fierb copiii, care le slujesc ca^† hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.

Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat^* mânia aprinsă; a aprins^** în Sion un foc care-i mistuie temeliile.

Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.

Iată rodul păcatelor^* prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi, care^** au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!

Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți^* de sânge, așa că nimeni nu putea^** să se atingă de hainele lor.

„Depărtați-vă, necuraților^*”, li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!” Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”

În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmașul n-a căutat^* la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.

Și acolo ni se sfârșeau ochii^* și așteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.

Ne pândeau pașii^*, ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre; ni se apropia sfârșitul^**, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!

Prigonitorii noștri erau mai iuți^* decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.

Suflarea^* vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins^** în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”

Bucură-te^* și saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuiești în țara Uț! Dar și la tine va trece potirul^** și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!

Fiica Sionului, nelegiuirea^* îți este ispășită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ție, fiica Edomului, îți va^** pedepsi nelegiuirea și îți va da pe față păcatele.