Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam când ne aduceam aminte de Sion.

În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele.

Căci, acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări şi asupritorii^* noştri ne cereau bucurie zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”

Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!

Să mi se lipească limba^* de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii^* Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii!”

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii^*, ferice de cine-ţi^** va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi şi-i va zdrobi^* de stâncă!