Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul^*.

Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările^* lor.

Pune-Te singur zălog^* pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruiască.

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

M-a făcut de basmul^* oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!

Ochiul^* mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.

Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile^* curate se întăreşte tot mai mult.

Dar voi, toţi, întoarceţi-vă^*, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

Ce! Mi s-au dus^* zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!

Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;

când strig gropii: ‘Tu eşti tatăl meu!’ Şi viermilor: ‘Voi sunteţi mama şi sora mea!’

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Ea se va coborî^* cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim^** în ţărână.”