Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă așteaptă mormântul^*.

Sunt înconjurat de batjocoritori, și ochiul meu trebuie să privească spre ocările^* lor.

Pune-Te singur zălog^* pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruiască.

Cine dă pe prieteni să fie prădați, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

M-a făcut de basmul^* oamenilor și ca unul pe care-l scuipi în față!

Ochiul^* mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.

Oamenii fără prihană sunt înmărmuriți de aceasta, și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui, cel cu mâinile^* curate se întărește tot mai mult.

Dar voi, toți, întoarceți-vă^*, veniți iarăși cu cuvântările voastre, și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept.

Ce! Mi s-au dus^* zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…

Și ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a și venit!

Când Locuința morților o aștept ca locuință, când în întuneric îmi voi înălța culcușul;

când strig gropii: ‘Tu ești tatăl meu!’ Și viermilor: ‘Voi sunteți mama și sora mea!’

Unde mai este atunci nădejdea mea? Și cine mai poate vedea nădejdea mea?

Ea se va coborî^* cu mine la porțile Locuinței morților, când vom merge împreună să ne odihnim^** în țărână.”