„După chipul și asemănarea lui Dumnezeu”...

Așa ne spune Biblia că a fost făcut omul. „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră»” (Fac. 1, 26). Ce este chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om? „Chipul lui Dumnezeu” sunt puterile și darurile sufletești ce i s-au dat omului: sufletul, judecata, voința slobodă, simțirile etc. Iar „asemănarea lui Dumnezeu” în om este - trebuie să fie - silința și năzuința omului de a se apropia tot mai mult de Dumnezeu, de o viață sfântă și curată, precum a zis Iisus: „Fiți (faceți-vă) desăvârșiți, precum și Tatăl vostru din cer desăvârșit este” (Mt 5, 48). Vedeți așadar că este deosebire între „chipul” și „asemănarea” lui Dumnezeu. „Chipul” lui Dumnezeu îl are fiecare om (suflet, judecată, inimă), dar „asemănarea” a rămas să și-o facă omul.

O, ce dar mare ni s-a dat nouă, să purtăm chipul și asemănarea lui Dumnezeu! Însă oamenii nu-și dau seama de acest dar și, mai ales, nu-și dau seama despre cum trebuie să trăiască pentru a rămâne în noi acest dar. Scriptura spune că „Dumnezeu este iubire” (1 In 4, 8, 16), Dumnezeu este adevărul, Dumnezeu este dreptatea, Dumnezeu este bunătatea, mila etc.

Să porți chipul și asemănarea lui Dumnezeu înseamnă să te faci și tu tot mai bun, tot mai curat, tot mai plin de iubire, adevăr, dreptate etc. Pe de altă parte, Scriptura spune că diavolul este minciuna (In 8, 44), diavolul este păcatul, este fățărnicia, vicleșugul, trufia etc. Când trăiești în păcate, înseamnă că porți numai chipul lui Dumnezeu (suflet, judecată, inimă), dar trăiești în asemănarea diavolului.

O, iubite cititorule, eu te întreb: care este chipul și asemănarea lui Dumnezeu în tine și în viața ta? Bagă de seamă că din tine s-a șters cu totul chipul și asemănarea lui Dumnezeu dacă petreci în păcate și răutăți. Păcătosul e ca un ban de pe care s-a șters chipul împăratului Dumnezeu. O, în câți oameni n-a rămas nimic din chipul și asemănarea lui Dumnezeu! Ba încă mai mult decât atâta: și-au pus darurile ce le-au primit de la Făcătorul lor în slujba diavolului. Mintea, judecata inima cu simțirile ei sunt „chipul lui Dumnezeu” în noi, dar mulți folosesc aceste daruri să poată minți, să poată înșela, să poată face vicleșug, adică le pun în slujba diavolului.

Când se pune omul în slujba patimilor și a păcatelor, își pierde și înfățișarea cea din afară a chipului său. Ați văzut cum își schimbă înfățișarea cei ce se dedau la patima beției. Se îndobitocește și înfățișarea cea din afară a celor cuprinși de patimi rele. Cât de mult se va schimonosi și chipul lor cel sufletesc!

Domnul nostru Iisus Hristos, prin Jertfa Crucii, ne-a dat puterea să „ne dezbrăcăm de omul cel vechi și să ne îmbrăcăm în omul cel nou care se înnoiește spre cunoștință deplină după chipul lui Dumnezeu Care l-a făcut pe el” (Col 3, 9-10). Faci tu, cititorule, acest lucru? Te îmbraci tu în omul cel nou care se înnoiește mereu după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, sau te îmbraci mereu în păcate și fărădelegi și, pe zi ce merge, se întunecă în tine chipul lui Dumnezeu?

Cu capul în sus

Dintre toate viețuitoarele pământului, singur omul a fost făcut cu privirea întoarsă în sus, spre cer, spre Făcătorul său. Toate celelalte viețuitoare se uită spre pământ. Este și faptul acesta o predică ce ne arată că patria noastră cea adevărată este cerul… Să ne ridicăm cu sufletul spre cer, spre Dumnezeu.