Ce legătură ai tu cu cerul, cu Dumnezeu?

Chipul de mai sus ne arată visul lui Iacob din Biblie. Bătrânul Isaac îl trimise pe fiul său Iacob la Batuel în Mesopotamia. Înnoptând Iacob pe drum, „şi-a aflat un loc şi a dormit acolo”. Şi dormind acolo, a văzut un vis. „Şi iată, o scară era întărită pe pământ, al cărei capăt ajungea la cer şi îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe dânsa. Şi Dumnezeu era întărit pe ea şi i-a zis lui: «Nu te teme, Iacobe, iată, Eu cu tine sunt, păzindu-te în toată calea ta ori încotro vei merge»” (Fac. 28).

Visul lui Iacob închipuie legătura cerului cu pământul, legătura ce trebuie să o aibă omul cu Dumnezeu. Dar nu fiecare creştin are legătura cea bună cu Dumnezeu şi cu cerul. Sunt atâţia oameni care n-au nici o legătură cu Dumnezeu, iar alţii au una de tot slabă şi stricată pe jumătate.

Cititorule! Ce legătură ai tu cu cerul? Ştii tu ce fel de legătură trebuie să ai cu cerul? Legătura ta cu Dumnezeu trebuie să fie: întâia dată ca şi legătura dintre tată şi copil. Un copil strigă, cheamă şi vorbeşte neîncetat cu tatăl său. Aşa şi tu cu Dumnezeu. Copilul cel bun ascultă de tatăl său; aşa şi tu de Dumnezeu. Uită-te la Iacob cum doarme. El plecase în calea ascultării de tatăl său Isac şi de aceea Dumnezeu Se pogoară în ajutorul lui cu un vis frumos şi cu vorbele: „Nu te teme, Iacobe, Eu sunt cu tine oriunde vei merge”. Aşa şi tu, dacă ai legătură de fiu ascultător cu Dumnezeu, ai ajutorul Lui în orice noapte de necazuri şi greutăţi ai ajunge.

A doua oară, legătura ta cu Dumnezeu trebuie să fie ca treptele, ca scara din visul lui Iacob. O scară lungă leagă şi astăzi cerul cu pământul. Această scară sufletească are sute şi mii de laţuri şi trepte. Trebuie să apuci şi tu pe ea în sus. Mai întâi pui piciorul pe treapta credinţei, apoi păşeşti pe cea a dragostei… a nădejdii… a rugăciunii… a faptelor bune… şi aşa, zi de zi, te urci mereu, tot mai sus şi mai sus spre cer, spre înălţimile cele sfinte ale Evangheliei lui Hristos.

A treia oară, legătura ta cu Dumnezeu trebuie să fie ca telefonul şi telegraful din această lume. Precum la telefon şi telegraf îţi poţi face legătura cu oricine şi poţi să vorbeşti oricând şi în orice afaceri şi lipsuri ai avea, aşa trebuie să fie şi legătura ta cu Dumnezeu: totdeauna deschisă şi gata de a putea vorbi.

Dar să luăm aminte! Este ceva care strică legătura noastră cu Dumnezeu: acela este păcatul. Păcatul rupe laţurile de la scara ce suie spre cer şi dintr-o dată te opreşte în loc. Păcatul strică telefonul şi telegraful sufletului tău şi dintr-o dată tu nu mai poţi vorbi cu Dumnezeu.

Cititorule! Vrei tu să afli dacă ţi-e stricată legătura cu Dumnezeu ori ba? Este lucrul cel mai uşor. Tu poţi simţi lucrul acesta. Până ai legătura cu Dumnezeu, tu eşti ca şi Iacob în chipul de mai sus: unii îngeri suie la cer rugăciunile şi cererile tale, iar alţii îţi coboară ajutor sufletesc şi trupesc. Dar, dacă ai pierdut legătura cu Dumnezeu, atunci tu ai pierdut şi liniştea, şi mulţumirea, şi căldura din sufletul tău, din casa ta şi din viaţa ta.

Cititorule, uită-te bine, nu cumva eşti tu în chipul lui Iacob ce doarme şi nu cumva tu dormi în păcate şi neascultare de Dumnezeu? Scoală-te, omule, scoală-te!

Mi s-a stricat electrica

Într-o seară m-am pus la masă să scriu un articol pentru «Lumina Satelor». După-amiaza întreagă mă tot gândisem despre ce să scriu şi nu aflam. Cum stăteam aşa, cam necăjit, la masa de scris, deodată lampa electrică se stinge deasupra capului meu şi în casă se face întuneric. M-am sculat de la masă şi mai necăjit. Ca mâine trebuia să dau articolul la gazetă şi eu încă nici nu-l aflasem; şi mi s-a stricat şi lampa electrică. Am trimis în grabă după un meşter care, venind cu uneltele lui, a reparat ce se stricase şi lumina iarăşi s-a aprins.

Când m-am pus a doua oară la masa de scris, deodată un gând nou mi-a venit în minte, ca şi când mi l-ar fi trimis cineva de sus. „Hai să scriu la gazetă - mi-am zis - că aşa se strică şi se repară şi electricele cele sufleteşti.” Lumina electrică vine de la o uzină, de la o magazie, de la un izvor de lumină şi de putere electrică. Această lumină o aduci în casă printr-o legătură de sârmă. Când această legătură e bună, lumina arde; când se strică, lumina se stinge. Întocmai aşa e şi în lumea sufletească. Iisus Mântuitorul este „uzina”, este izvorul cel mare de lumină sufletească. „Eu sunt lumina lumii”, a zis Iisus (In 8, 12). Dar, ca să poţi primi lumină din lumina lui Hristos, îţi trebuie o legătură de sârmă sufletească, adică o legătură de credinţă vie şi lucrătoare cu Iisus Mântuitorul. Când ai această legătură, casa sufletului tău e plină de lumină şi de bucurie sufletească. Dar, când ţi s-a stricat această legătură, în casa sufletului tău deodată se face noapte şi întuneric. Păcatul strică această legătură şi trebuie să o repari numaidecât prin căinţă, prin rugăciune şi lacrimi fierbinţi. Eu te întreb, iubite cititorule, ai tu legătură sufletească cu izvorul luminii, cu Iisus Hristos şi îţi iei tu lumină din lumina Lui şi putere din puterea Lui, ori păcatul ţi-a stricat această legătură şi tu nu umbli să o mai repari?…

Iisus Hristos este marele nostru izvor de putere şi de viaţă. Înţelesul vieţii creştineşti este să ne facem o legătură vie şi mântuitoare cu Iisus Mântuitorul; să ne facem o legătură vie cu Dumnezeu prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Să-L primim pe Mântuitorul şi să rămânem clipă de clipă în El şi El în noi - aceasta este taina mântuirii noastre sufleteşti.