Ce legătură ai tu cu cerul, cu Dumnezeu?

Chipul de mai sus ne arată visul lui Iacob din Biblie. Bătrânul Isaac îl trimise pe fiul său Iacob la Batuel în Mesopotamia. Înnoptând Iacob pe drum, „și-a aflat un loc și a dormit acolo”. Și dormind acolo, a văzut un vis. „Și iată, o scară era întărită pe pământ, al cărei capăt ajungea la cer și îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe dânsa. Și Dumnezeu era întărit pe ea și i-a zis lui: «Nu te teme, Iacobe, iată, Eu cu tine sunt, păzindu-te în toată calea ta ori încotro vei merge»” (Fac. 28).

Visul lui Iacob închipuie legătura cerului cu pământul, legătura ce trebuie să o aibă omul cu Dumnezeu. Dar nu fiecare creștin are legătura cea bună cu Dumnezeu și cu cerul. Sunt atâția oameni care n-au nici o legătură cu Dumnezeu, iar alții au una de tot slabă și stricată pe jumătate.

Cititorule! Ce legătură ai tu cu cerul? Știi tu ce fel de legătură trebuie să ai cu cerul? Legătura ta cu Dumnezeu trebuie să fie: întâia dată ca și legătura dintre tată și copil. Un copil strigă, cheamă și vorbește neîncetat cu tatăl său. Așa și tu cu Dumnezeu. Copilul cel bun ascultă de tatăl său; așa și tu de Dumnezeu. Uită-te la Iacob cum doarme. El plecase în calea ascultării de tatăl său Isac și de aceea Dumnezeu Se pogoară în ajutorul lui cu un vis frumos și cu vorbele: „Nu te teme, Iacobe, Eu sunt cu tine oriunde vei merge”. Așa și tu, dacă ai legătură de fiu ascultător cu Dumnezeu, ai ajutorul Lui în orice noapte de necazuri și greutăți ai ajunge.

A doua oară, legătura ta cu Dumnezeu trebuie să fie ca treptele, ca scara din visul lui Iacob. O scară lungă leagă și astăzi cerul cu pământul. Această scară sufletească are sute și mii de lațuri și trepte. Trebuie să apuci și tu pe ea în sus. Mai întâi pui piciorul pe treapta credinței, apoi pășești pe cea a dragostei… a nădejdii… a rugăciunii… a faptelor bune… și așa, zi de zi, te urci mereu, tot mai sus și mai sus spre cer, spre înălțimile cele sfinte ale Evangheliei lui Hristos.

A treia oară, legătura ta cu Dumnezeu trebuie să fie ca telefonul și telegraful din această lume. Precum la telefon și telegraf îți poți face legătura cu oricine și poți să vorbești oricând și în orice afaceri și lipsuri ai avea, așa trebuie să fie și legătura ta cu Dumnezeu: totdeauna deschisă și gata de a putea vorbi.

Dar să luăm aminte! Este ceva care strică legătura noastră cu Dumnezeu: acela este păcatul. Păcatul rupe lațurile de la scara ce suie spre cer și dintr-o dată te oprește în loc. Păcatul strică telefonul și telegraful sufletului tău și dintr-o dată tu nu mai poți vorbi cu Dumnezeu.

Cititorule! Vrei tu să afli dacă ți-e stricată legătura cu Dumnezeu ori ba? Este lucrul cel mai ușor. Tu poți simți lucrul acesta. Până ai legătura cu Dumnezeu, tu ești ca și Iacob în chipul de mai sus: unii îngeri suie la cer rugăciunile și cererile tale, iar alții îți coboară ajutor sufletesc și trupesc. Dar, dacă ai pierdut legătura cu Dumnezeu, atunci tu ai pierdut și liniștea, și mulțumirea, și căldura din sufletul tău, din casa ta și din viața ta.

Cititorule, uită-te bine, nu cumva ești tu în chipul lui Iacob ce doarme și nu cumva tu dormi în păcate și neascultare de Dumnezeu? Scoală-te, omule, scoală-te!

Mi s-a stricat electrica

Într-o seară m-am pus la masă să scriu un articol pentru «Lumina Satelor». După-amiaza întreagă mă tot gândisem despre ce să scriu și nu aflam. Cum stăteam așa, cam necăjit, la masa de scris, deodată lampa electrică se stinge deasupra capului meu și în casă se face întuneric. M-am sculat de la masă și mai necăjit. Ca mâine trebuia să dau articolul la gazetă și eu încă nici nu-l aflasem; și mi s-a stricat și lampa electrică. Am trimis în grabă după un meșter care, venind cu uneltele lui, a reparat ce se stricase și lumina iarăși s-a aprins.

Când m-am pus a doua oară la masa de scris, deodată un gând nou mi-a venit în minte, ca și când mi l-ar fi trimis cineva de sus. „Hai să scriu la gazetă - mi-am zis - că așa se strică și se repară și electricele cele sufletești.” Lumina electrică vine de la o uzină, de la o magazie, de la un izvor de lumină și de putere electrică. Această lumină o aduci în casă printr-o legătură de sârmă. Când această legătură e bună, lumina arde; când se strică, lumina se stinge. Întocmai așa e și în lumea sufletească. Iisus Mântuitorul este „uzina”, este izvorul cel mare de lumină sufletească. „Eu sunt lumina lumii”, a zis Iisus (In 8, 12). Dar, ca să poți primi lumină din lumina lui Hristos, îți trebuie o legătură de sârmă sufletească, adică o legătură de credință vie și lucrătoare cu Iisus Mântuitorul. Când ai această legătură, casa sufletului tău e plină de lumină și de bucurie sufletească. Dar, când ți s-a stricat această legătură, în casa sufletului tău deodată se face noapte și întuneric. Păcatul strică această legătură și trebuie să o repari numaidecât prin căință, prin rugăciune și lacrimi fierbinți. Eu te întreb, iubite cititorule, ai tu legătură sufletească cu izvorul luminii, cu Iisus Hristos și îți iei tu lumină din lumina Lui și putere din puterea Lui, ori păcatul ți-a stricat această legătură și tu nu umbli să o mai repari?…

Iisus Hristos este marele nostru izvor de putere și de viață. Înțelesul vieții creștinești este să ne facem o legătură vie și mântuitoare cu Iisus Mântuitorul; să ne facem o legătură vie cu Dumnezeu prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Să-L primim pe Mântuitorul și să rămânem clipă de clipă în El și El în noi - aceasta este taina mântuirii noastre sufletești.