„Vai nouă, căci am păcătuit”

Chipul de mai sus ni-l arată pe profetul Ieremia plângând pustiirea Ierusalimului. „Și a fost, după ce s-a robit Israelul și Ierusalimul s-a pustiit, șezut-a Ieremia și plângând a plâns.”

(Aceste plângeri sunt scrise în Biblie în cartea „Plângerile lui Ieremia”.)

Pentru păcate, ne spune Biblia că i-a pedepsit Dumnezeu pe israeliți cu robie și pe Ierusalim cu pustiire. Grozavă pedeapsă, ne spune Ieremia că a trimis Dumnezeu asupra israeliților duși în robia Babilonului. Unii au pierit de sabia dușmanilor, iar alții de foame. „Și cei uciși de sabie erau mai norociți decât cei omorâți de foame, căci aceștia piereau încetul cu încetul, străpunși de lipsa roadelor câmpului” (Plân 4, 9). „Tot poporul era căutându-și pâinea suspinând” (Plân 1, 11). „...

Cerut-au copiii pâine și nu era cine să le-o dea” (Plân 4, 4). „…Cumpărat-am lemnele noastre și apa cu bani am plătit-o”. „…Ne aducem pâine cu prețul vieții” (Plân 5, 4, 9).

În mijlocul acestei pedepse s-a sculat Ieremia și a chemat poporul la căință, la întoarcere către Dumnezeu, zicând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră și ochii noștri s-au întunecat” (Plân 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să înălțăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am și nu ne-am întors” (Plân 3, 40-42).

Aceasta este istoria plângerilor lui Ieremia și aceste plângeri sunt cu învățătură și pentru noi: și pentru mine, și pentru tine, cititorule. Ieremia plângea pustiirea Ierusalimului și robia Babilonului. Dar și tu, cititorule, ai o robie a Babilonului și un Ierusalim pustiit. Păcatul te-a băgat în robie și păcatul ți-a stricat Ierusalimul tău cel sufletesc. Tu trebuie să simți robia în care te-a băgat păcatul și pustiirea ce a făcut-o păcatul în cetatea sufletului tău. Acesta este începutul mântuirii tale, cititorule, să-ți cunoști starea ta cea păcătoasă și, cunoscând-o, să-ți pleci capul în jos și să-ți stropești păcatele cu lacrimile părerii de rău. Aceasta este căința și această căință trebuie să însoțească și să întărească rugăciunile tale. Această căință te duce mai departe pe calea cea bună, să-ți mărturisești păcatele.

Dar plângerile lui Ieremia sunt cu învățătură nu numai pentru mine și pentru tine, ci și pentru popoare întregi, pentru omenirea întreagă. Pentru înmulțirea fărădelegilor și oamenii de acum au ajuns ca odinioară israeliții, într-o robie babilonică în care „ne câștigăm pâinea suspinând”, „cumpărăm apa și lemnele” cu bani scumpi și luptăm cu fel de fel de greutăți și necazuri. Acum ar fi vremea și ne cheamă vremea să facem și noi ceea ce fac Ieremia și fiicele Sionului în chipul de mai sus: să ne plecăm capul, să plângem pentru păcatele noastre și să ne întoarcem la Domnul.

O, cum se potrivesc proorociile lui Ieremia la vremurile și oamenii de acum! Sunt parcă anumit scrise pentru noi și vremile noastre.

Deschid și citesc la Ieremia 2, 9-13: „Așa zice Domnul: «Mă voi judeca cu voi și cu copiii voștri pentru că ați pângărit pământul Meu și moștenirea ați pus-o întru urâciune»”…

Deschid și citesc la capitolul 9, versetele 1-9: „«toți sunt niște preacurvari, au limbă mincinoasă și merg din răutate în răutate… Se înșeală frate pe frate și tot prietenul umblă cu vicleșug… Se înșeală unii pe alții, își deprind limba să mintă și se trudesc să facă rău… Camătă peste camătă și vicleșug peste vicleșug… Și să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?» zice Domnul”… „De la cel mic până la cel mare sunt lacomi de câștig, de la prooroc până la preot toți înșeală” (Ier 6, 13). „Copiii Mei, zice Domnul, M-au părăsit, se dedau la preacurvie. Ca niște cai bine hrăniți aleargă încoace și încolo, fiecare nechează după femeia aproapelui său… Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?”… (Ier 5, 7-9).

Oare nu sunt oamenii de azi în această proorocie?

Pentru păcate i-a pedepsit Dumnezeu pe israeliți și tot așa ne pedepsește și pe noi. „Așa zice Domnul: «Iată, Eu chem toate neamurile pământului… și voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine… și s-au închinat idolilor»” (Ier 1, 15-16). Această pedeapsă ne-a ajuns și pe noi. Ca și oarecând israeliții, ajunserăm și noi într-un Babilon de necazuri și greutăți ce nu se mai gată. Noi însă nu ne căim, nu ne întoarcem. Israeliții au plâns cu amar; noi însă ne vedem înainte de păcate. De aceea parcă ne urmărește proorocia: „Ascultă, pământule, iată, Eu aduc peste acești oameni rele din care nu vor mai putea ieși” (Ier 11, 11).

În mijlocul pedepsei, s-a sculat oarecând Ieremia și, împreună cu poporul, a plâns pe ruinele Ierusalimului, zicând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră și ochii noștri s-au întunecat” (Plân 5, 16-17). Așa să facem și noi. „Așa zice Domnul: «Stați la drumuri și întrebați de cărările Domnului cele veșnice și vedeți care este calea cea bună; mergeți pe ea și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Ier 6, 16).

Ascultând această chemare, să strigăm și noi cu Ieremia: „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să înălțăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: Păcătuit-am, păcătuit-am și nu ne-am întors” (Plân 3, 40-42).

Dar oamenii de azi, în loc de căință, tot mai afund se cufundă în păcate, de aceea Babilonul necazurilor tot mai mare și mai mare se face.

Tatăl lui Alexandru Macedon

Filip, tatăl lui Alexandru Macedon, îl învățase pe servitorul lui să i se adreseze în fiecare dimineață cu vorbele: „Adă-ți aminte că vei muri”. De asemenea și seara, servitorul trebuia să-l întrebe:

„Domnul meu, adusu-ți-ai aminte că vei muri?”

Iată un lucru care ne-ar putea fi de învățătură și nouă creștinilor, căci cei mai mulți oameni așa trăiesc, ca și când n-ar mai muri niciodată!

Noi ne aducem aminte de moarte numai când boala ne doboară la pat și abia mai răsuflăm sub greutatea ei.

„Adă-ți aminte de moarte și în veac nu vei păcătui”, zice un Sfânt Părinte.