„Până când vei dormi, o, leneșule, sărăcia vine peste tine ca un hoț și lipsa ca un haiduc înarmat” (Prov. 6, 9-11)

Așa zice Scriptura despre omul cel leneș și aceste vorbe ale Scripturii le arată chipul de mai jos. Uitați-vă cum năvălește sărăcia și lipsa, ca doi tâlhari, peste leneșul ce dormitează. Asemănarea Bibliei este adevărată, pentru că cu adevărat casa și gospodăria omului leneș parcă-i prădată de hoți și tâlhari. Zdrențuite-s hainele de pe omul cel leneș, dărăpănată-i curtea și casa. Garduri stricate, unelte împrăștiate, pomi ciungăriți și neorânduială în toate părțile vezi la casa și gospodăria unui leneș, precum zice Scriptura: „Trecut-am pe lângă ogorul unui om leneș și era numai spini, acoperit de mărăcini și zidul de piatră era prăbușit” (Prov 24, 30-31).

Creștinilor! Toate Scripturile ne îndeamnă la muncă. Munca i s-a dat strămoșului nostru Adam și nouă ca un fel de testament când Domnul a zis: „Spini și pălămidă va răsări ție pământul și în sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta” (Fac. 3, 18-19). Mântuitorul Hristos a crescut în casa de muncă a lemnarului Iosif. Apostolul Pavel împletea coșuri ca să-și câștige traiul vieții și le scria tesalonicenilor că, „dacă nu voiește cineva să lucreze, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10).

Toată făptura este zidită de Dumnezeu spre muncă. „Mergi la furnică, o, leneșule, zice Scriptura, uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te… sau mergi la albină și vei cunoaște cât este de lucrătoare și cât de curat lucru face… Până când, o, leneșule, zaci și când te vei scula din somn?” (Prov 6, 6-9).

Și, pe lângă asta, eu mai zic: scoală-te, leneșule, și te uită în curtea și gospodăria neamțului și învață de la el muncă, orânduială și cumpăneală în casa și gospodăria ta. Casa și gospodăria unui neamț le poți cunoaște și afla fără să-ți spună nimeni. E destul să te uiți în curtea și gospodăria lui ca să afli că nu-i de-al nostru. Una din scăderile noastre ca neam este tocmai lenea, trândăvia; și scăderea asta este și ea o pricină pentru care nu putem da înainte. Neamurile cele învățate din lume ne-au întrecut nu numai cu învățătura, ci și cu hărnicia. Noi suntem săraci în țară bogată, în vreme ce alte neamuri sunt bogate în țara lor săracă… prin hărnicie. Să învățăm și noi, românii, din Scripturi și de la străini mai multă hărnicie și muncă.

Pățania fierului și a pârâului

E cunoscută pățania unui fier de plug care n-a vrut să mai taie pământul, ci s-a pus la hodină în cămară; dar în cămară l-a ros rugina, de s-a ales nimica de el.

Tot așa e și pățania pârâului care și-a zis: „Ce să mai alerg eu peste atâtea pietre și văgăuni? Hai să stau pe loc”. Și a stat pe loc; dar, stând pe loc, apele i s-au stricat și s-a făcut, din pârâu cu apă limpede, o baltă urât mirositoare și plină de broaște.

Așa face și lenea cu omul. Munca curăță și înviorează trupul și sufletul omului. În schimb, lenea roade ca o rugină trupul și sufletul și face din viața omului o baltă stricată ce se umple cu broaștele și șerpii scârboaselor patimi și pofte rele. Din pățania fierului și a pârâului învățați-vă și fugiți de lene și trândăvie!

Și diavolul se apropie de cel leneș

De omul cel leneș se apropie nu numai sărăcia și lipsa ca doi tâlhari, ci se apropie și diavolul cu patimile și ispitele lui. „Roagă-te și lucrează”, ziceau strămoșii noștri, și de cel ce se roagă și lucrează nu se poate apropia Satana. Dar lenea și trândăvia sunt cuibul cel cald în care Satana își așează patimile și ispitele lui. Unde-i lene și trândăvie mai multă, acolo sunt și purtările mai stricate. La orașe, lumea e mai stricată fiindcă la orașe trăiesc cei mai mulți trântori, care n-au altă credință decât pântecele și poftele. Și la sate, iarna răsună crâșmele și păcatele mai tare ca vara, din pricină că oamenii n-au de lucru.

Creștinilor! Lenea-i dăscălița dracului, precum zice Scriptura că „Multe răutăți a învățat pe oameni lenea” (Înț. Sirah 33, 32).

Feriți-vă de ea!

Plugul

Plugul și plugăria sunt o ocupație de mare și neprețuit folos omului și popoarelor, pentru că plugul scoate din pământ pâinea cea de toate zilele. Dar plugul și plugăria aduc omului mari foloase și sufletești. Plugul leagă viața plugarului cu cerul, cu Dumnezeu. Pe urma plugului, plugarul seamănă sămânța nădejdilor sale și apoi își ridică ochii în sus, către Dumnezeu, să-i trimită căldură și ploaie la vreme peste osteneala și nădejdea sa. Un mare scriitor din Rusia (Tolstoi) zicea că plugăria nu-i altceva decât o preafrumoasă rugăciune care te ține neîncetat în legătură sufletească cu cerul, cu Dumnezeu, și de aceea fiecare om ar trebui să-și aibă plugul lui și moșioara lui.

Iată dar cum munca plugăritului - și celelalte feluri de muncă - nu e numai un „jug” ce i s-a dat omului prin greșeala lui Adam, ci e dată omului spre sănătatea lui trupească și sufletească.

Ascuțitul coasei

De când eram la țară îmi aduc aminte de un cosaș care purta cu el Psaltirea în vremea coasei și citea în ea de câte ori apuca răgaz. Ceilalți îi ziceau: „Da’ tu ce te încurci cu cartea și cu cititul acum în vremea lucrului?” El însă le răspundea foarte cuminte așa: „Dar voi ce vă pierdeți vremea cu ascuțitul și cu bătutul coasei acum în vremea lucrului?”

Rugăciunea trebuie să meargă mână în mână cu munca și munca cu rugăciunea. Rugăciunea ajută munca omului. Cel ce crede că-și pierde vremea rugându-se e tocmai în chipul unui cosaș care nu-și ascute și nu-și bate coasa, ca să cruțe vremea. Vai de sporul ce-l face un asemenea creștin.