„Iată, neamurile pământului M-au părăsit şi se închină la idoli”...
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Chipul de mai sus reprezintă o vedenie ce i s-a arătat proorocului Ieremia.
„Şi a întins Domnul mâna Sa către mine - scrie Ieremia 1 - şi S-a atins de gura mea şi a zis către mine: «Ce vezi tu, Ieremia?» Şi am răspuns: toiag de nuc văd şi căldare arzând văd şi faţa ei dinspre miazănoapte. Şi a zis Domnul către mine: «Dinspre miazănoapte se vor aţâţa relele peste toţi cei ce locuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată pentru toată răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi au jertfit dumnezeilor străini şi s-au închinat idolilor»… «Pentru acestea, iată, chem sabie asupra tuturor celor ce locuiesc pe pământ»” (Ier 25, 29).
Această vorbire a lui Dumnezeu cu Ieremia o arată imaginea de alături. Proorocul Ieremia a scris profeţiile de mai sus pentru vremurile de atunci şi pentru oamenii de atunci, dar ele se potrivesc şi pentru vremurile şi oamenii de acum. Chipul de alături este parcă icoana şi oglinda lumii de astăzi. În dreapta lui se văd doi oameni ce tămâiază un viţel, adică un idol. Asta înseamnă păcatele oamenilor de atunci şi de acum. În stânga se văd ivindu-se ostaşi înarmaţi. Asta înseamnă pedeapsa necazurilor şi războaielor pentru păcatele oamenilor. În mijloc se vede Domnul Dumnezeu, Care, prin gura proorocului Ieremia, vesteşte pedeapsa şi-i cheamă pe oameni la îndreptare. Asta înseamnă că şi astăzi Dumnezeu îi cheamă pe oameni la îndreptare.
Scripturile sunt glasul Domnului şi chemarea Domnului la îndreptare. „Pe Mine, izvorul apei vieţii, M-aţi părăsit” - zice Domnul şi astăzi către noi (Ier 2, 13) - şi v-aţi făcut vouă idoli din bani, din plăceri, beţii, chefuri, pofte şi alte fărădelegi; de aceea, „iată, vin zile când voi face să se audă iarăşi strigare de război” (Ier 49, 2) şi „vă voi da săbiei” (Is 65, 1) şi războaielor. „Ascultă, pământule, iată, Eu aduc peste aceşti oameni rele din care nu vor mai putea scăpa” (Ier 11, 11) şi „necazuri care n-au fost de la începutul lumii până acum” (Mt 24, 21). Oare vremurile grele de azi nu sunt ele o dovadă că, iată, noi am ajuns plinirea Scripturilor de mai sus?
Creştinilor! În imaginea de mai sus puteţi vedea şi toiagul ce s-a arătat lui Ieremia. Stă deasupra celor doi oameni ce tămâiază idolul; despre acest toiag a zis Domnul că înseamnă: „am privegheat destul pentru cuvintele Mele, să le facă pe ele oamenii”. După ce însă popoarele n-au ascultat mustrările Domnului, iată celălalt semn, din stânga: căldarea arzând. Asta înseamnă: „relele ce se vor aţâţa peste toţi cei ce locuiesc pământul”. Aceste semne parcă stau şi deasupra omenirii de azi. Dar, în loc să se îndrepte, parcă oamenii mai răi se fac şi de aceea, de nu ne vom întoarce, ne aşteaptă şi pe noi semnul din stânga, „căldarea arzând”, adică necazuri şi mai mari, războaie şi mai înfricoşate.
Chipul de mai sus stă ca o chemare către omenire şi către popoare, să-şi îndrepte purtările; altcum, pedeapsa stă gata să plece la drum.
Cititorule! Învăţătura din chipul de mai sus nu este numai pentru popoare, ci şi pentru mine şi tine. Cercetează-te, nu cumva şi tu slujeşti idolilor: păcatelor şi plăcerilor? Ia seama că toiagul mustrării stă deasupra capului tău. Domnul te mustră şi te cheamă la viaţă. Auzi tu glasul Lui şi alegi viaţa sau rămâi cu idolii şi cu pieirea ta sufletească?
Umbra măgarului
Un predicator se silea odată să trezească în popor dragoste şi râvnă pentru lucrul mântuirii sufleteşti. Însă la râvna lui, poporul răspundea cu căscături şi semne de plictiseală.
Atunci predicatorul începu în mijlocul predicii o poveste: Cică odată un călător a închiriat de la un cioban un măgar. Pe drum, fiind cald, călătorul făcu un popas; şi, nefiind alt loc, se adăposti la umbra măgarului.
- N-ai drept să foloseşti umbra măgarului meu, zise atunci ciobanul. Eu ţi-am arendat numai măgarul, nu şi umbra lui. Umbra e a mea…
Din vorbă în vorbă, ajunseră la ceartă şi, pe urmă, la judecată. Lumea se umplu de faima acestui proces; toţi aşteptau cu gura căscată să vadă ce se va alege…
Cu gura căscată aşteptau şi ascultătorii predicatorului, să audă ce s-a întâmplat cu umbra măgarului. Povestea îi trezise din somnul nepăsării. Însă predicatorul deodată se opri în loc cu povestea şi continuă cu predica. Treaba asta îi nelinişti pe oameni; ei aşteptau să audă ce s-a ales cu umbra măgarului. Atunci predicatorul le zise:
- Vedeţi, dragii mei, o poveste mincinoasă v-a trezit din somn. O ascultaţi cu încordare, dar Cuvântul lui Dumnezeu ba… Umbra unui măgar vă interesează mai mult decât împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului vostru…
Este aceasta o istorie ce se întâmplă şi în zilele noastre. Ascultă oamenii şi citesc cu drag tot felul de minciuni şi lucruri lumeşti, dar, când e vorba de cele sufleteşti, le vine somn, le vine silă şi greaţă.
Sarea nu suferă pământul în ea
Cercetând ocnele de sare de la Ocna Sibiului, am văzut un lucru interesant. Bolovanii de sare scoşi din adâncul pământului erau plini de straturi de pământ ce se scuturau mereu de pe ei.
- Ce înseamnă acest pământ ce iese din sare? l-am întrebat pe ocnaşul ce mă conducea prin baie.
- Asta e puterea sării, mi-a răspuns ocnaşul. Sarea nu sufere pământul, se curăţă de el, îl scoate afară din ea…
Aşa e şi cu creştinul cel adevărat despre care a zis Mântuitorul că e o „sare a pământului” (Mt 5, 13). El nu sufere cele lumeşti, el se curăţă mereu de pământul ce a apucat în el. Omul cel duhovnicesc nu sufere cele lumeşti, le alungă, se curăţă de ele cu „puterea ce o are de la Duhul Sfânt.