„Și mirosind diavolul mirosul inimii, a fugit”
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Chipul de mai sus înfățișează un moment dintr-o istorie mai lungă, pe care o puteți citi în Biblie la cartea lui Tobit.
Doi bătrâni, Tobie și Raguel, aveau două mari întristări: Tobie orbise și l-a trimis pe fiul său Tobit să-i caute leac; iar Raguel avea o fată cuprinsă de duhul necurat care îi omora pe toți pețitorii ei. La acest Raguel ajunge Tobie la pețit. Raguel îi dă fata, spunându-i și necazul ce-l așteaptă. Tânărul Tobit și mireasa lui s-au apărat și au scăpat de diavolul așa: intrând în casa lor, toată noaptea s-au rugat împreună și într-un vas au aprins tămâie cu inima unui pește pe care-l prinsese Tobit. Noaptea, apropiindu-se diavolul și „mirosind mirosul inimii, a fugit”… Și astfel tinerii au scăpat, spre marea bucurie a lor și a lui Raguel care tocmai ieșise de cu noapte să sape groapa acestui al optulea mire.
Această istorie să ne fie de învățătură și nouă. Cu rugăciunea și cu inima cea aprinsă s-au apărat și au scăpat cei doi tineri de diavolul. Așa să ne apărăm și noi. „Și, mirosind dracul mirosul inimii, a fugit”, zice Biblia. Așa fuge și astăzi dracul de o inimă în care s-a aprins și arde dragostea și râvna pentru Evanghelia și învățăturile Domnului Iisus Hristos.
Mulți oameni cred că se pot apăra de diavolul cu tămâie de 2-3 lei cumpărată din prăvălie. Zadarnică este această credință dacă, pe lângă tămâia din boltă, nu aprinzi și tămâia inimii tale. Inima ta, cititorule, să fie o tămâie bine mirositoare și împrăștietoare de dragoste, de căldură creștinească și atunci diavolul nu se va putea apropia de tine. După cum lupii și alte gadine nu se apropie de foc și lumină, așa nici diavolul nu se apropie de omul în inima căruia arde focul și lumina lui Hristos. Găsește însă diavolul ușa deschisă în inimile unde s-a stins lumina lui Iisus.
Mulți cred că diavolul hurducă prin case pustii, prin poduri și prin alte locuri pustii. O, ce greșeală, căci diavolul nu caută pustietățile și podurile, ci caută inima omului. O evanghelie ne spune clar că „Satana a intrat în inima lui Iuda” vânzătorul (Lc 22, 3). Să ne apărăm inima împotriva Satanei. Prin rugăciuni, să-L coborâm pe Iisus și Jertfa Lui în inima noastră și atunci diavolul nu se va putea apropia de noi.
Inima omului care slujește păcatului și diavolului
Așa arată inima unui om ce se lasă în voia păcatului și trăiește cu totul după duhul care domnește acum în lume (Efes 2, 2). Pe fața acelui om se vede ușurință, se vede că își îngăduie tot ce place unei inimi rele și trăiește vesel, fără să se gândească la Dumnezeu, la cealaltă viață sau la vreo judecată.
În inima lui locuiește diavolul cu ceata sa, adică cele șapte păcate de moarte, care sunt înfățișate prin cele șapte viețuitoare:
păunul, care prin lucitoarele lui pene răsfirate ne înfățișează trufia care îi amăgește pe atâția oameni să se creadă mai buni,mai frumoși, mai bogați decât alții;
țapul, dobitoc desfrânat și puturos, este icoana nerușinării și a oricărei necurății;
porcul e icoana necumpătării, a lăcomiei, beției și chefurilor;
broasca râioasă, care se hrănește cu pământ, înfățișează zgârcenia care îi împinge pe oameni să umble după bunurile pământești și cu o poftă nesăturată;
șarpele, care i-a înșelat pe strămoșii noștri fiindcă le pizmuia fericirea, este adevărata icoană a pizmei și bucuriei de a face rău;
tigrul, unul dintre cele mai nemiloase și furioase animale, închipuie mânia și răzbunarea care îi duc pe oameni la fapte potrivite dobitoacelor de acest soi;
broasca țestoasă, care de-abia se târăște, închipuie lenevia și moliciunea care îi răpesc omului orice îndemn și orice poftă spre bine.
Duhul Sfânt este gonit din inimă și pleacă; cu toate acestea, nu încetează să-l îmbie pe păcătos cu darurile și cu mila Sa, pe care le înfățișează limbile de foc ce se văd în jurul inimii.
Îngerul cel bun sau harul lui Hristos întinde mâinile și se silește și el să-l deștepte pe păcătos prin Cuvântul lui Dumnezeu sau prin alte mijloace ale milei. Dar acesta nu aude, nici nu ia nimic în seamă, fiindcă e cu totul amețit și îmbătat de plăcerile și bucuriile păcatului.
Iată starea grozavă și de plâns a unui păcătos care trăiește după duhul lumii de astăzi. O, câți oameni trăiesc în această stare ticăloasă! Sunt așa de liniștiți de parcă nu i-ar amenința nici o primejdie. Ei sunt robii păcatului, robii diavolului; după nume, ei trăiesc, dar, de fapt, sunt morți (Apoc 3, 1).