Iosif fuge de ispita desfrânării

Chipul de mai sus arată întâmplarea lui Iosif din Biblie, când femeia lui Putifar (dregătorul lui Faraon) a voit să-l tragă în desfrânare, dar el a fugit de această ispită. Ca răzbunare, femeia l-a pârât pe Iosif cu învinuirea că el ar fi încercat să se apropie de ea. Iosif a fost aruncat în temniță, dar a ieșit în cinste mare, ca cel dintâi sfetnic al lui Faraon. Despre acest Iosif spune Biblia așa de frumos că „Domnul era cu Iosif și oricâte făcea el, Domnul le sporea în mâinile lui… și era Iosif frumos la față foarte”… (Citiți pe larg în Biblie la Facere 39.)

Urât este păcatul desfrânării și grozave sunt urmările lui. «Lumina Satelor» predică mereu împotriva beției, dar și desfrânarea este un fel de beție tot atât de rea și de ucigătoare ca și beția. Spitalele și temnițele sunt o predică grăitoare despre roadele și urmările desfrânărilor. Desfrânarea e în strânsă legătură cu beția. Din beție curge desfrânarea ca dintr-un izvor.

O poveste veche spune că diavolul are șapte fete (cele șapte păcate de moarte) și, din toate, cele mai plăcute diavolului sunt beția și desfrânarea, că pe acestea le poate mai ușor mărita printre oameni. Întocmai ca beția, desfrânarea omoară trupul și sufletul omului. Întocmai ca beția, și ispita desfrânării pare dulce la gust, dar vai, amare sunt urmările ei, precum zice înțeleptul Solomon: „Miere curge din buzele femeii curve, care până la o vreme îndulcește, dar pe urmă mai amară decât fierea o vei afla și mai tăioasă decât sabia cea ascuțită. Depărtează calea ta de la dânsa și nu te apropia de ușa casei ei, ca nu cumva să dai floarea vieții tale altora și îți va părea rău pe urmă, când se va topi carnea trupului tău” (Prov 5, 3-11).

Întocmai ca beția, desfrânarea e o patimă rea. Cine a căpătat-o merge repede pe calea cea largă a pieirii. Calea spre iad este calea ce duce la desfrânata (și la desfrânare) și toți cei ce apucă pe ea nu se mai întorc înapoi pe cărările vieții (Prov 2, 17-19). Desfrânarea e o beție sau, mai bine zis, o orbie. Cine o capătă merge ca orbul înainte, fără rușine și fără groază de pieire. „Cum merge boul la junghiere, câinele la legătoare și cum pasărea se grăbește în laț, așa merge la moarte desfrânatul” (Prov 7, 22-23). „Prețul curviei este moartea, căci au doară va ascunde cineva foc în sân și nu-și va arde hainele, au călca-va cineva pe cărbuni de foc aprinși și nu-și va arde picioarele? Așa și cel ce intră la femeia cu bărbat…” (Prov 6, 24-35).

Desfrânarea e o patimă rea și greu de biruit, de aceea a lăsat Dumnezeu taina căsătoriei. „Pentru înlăturarea curviei, fiecare bărbat să-și aibă nevasta lui și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei” (1 Cor 7, 2). Căsătoria este de la Dumnezeu, desfrânarea de la diavolul, întocmai precum și vinul este de la Dumnezeu, dar beția de la diavolul. Evanghelia nu pune „laț” cu oprirea căsătoriei, dar cere de la cei căsătoriți curățenia căsătoriei, de la juni și june curățenia fecioriei, iar de la cei care au „darul înfrânării” și nu s-au căsătorit, înfrânare (2 Cor 7).

Întocmai ca beția, desfrânarea e o patimă grea și, dacă „nu are cineva duhul lui Hristos” (Rom 8, 10), nu o poate birui. „În carnea mea nu locuiește ceva bun - zice Ap. Pavel - că simt o lege a păcatului luptându-se împotriva mea… Cine mă va scăpa de ea?” (Rom 7, 18-25).

Mulțumesc lui Dumnezeu - răspunde Ap. Pavel - că am scăpat de această lege (firea cea păcătoasă) prin Iisus Hristos. Puterea Duhului în aceasta se arată, „dacă veți omorî cu ajutorul Lui faptele trupului” (Rom 8, 13). Când te biruie desfrânarea e semnul că trăiești în carne, și nu în duh (Rom 8, 9). Dar când ai biruit ispita desfrânării, atunci e semn că trăiești în Duh și în puterea și darul Duhului Sfânt. Când ai biruit și desfrânarea, atunci să știi, dragă cititorule, că ești cu adevărat un om „duhovnicesc”, un om dospit de aluatul Evangheliei, un om în care Duhul a biruit trupul, firea cea duhovnicească a biruit-o pe cea trupească.

Ce zice Apostolul Pavel despre desfrânare

„Corpul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul și Domnul este pentru corp. Au nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Deci pe mădularele lui Hristos le voi face mădulare ale curvei? Să nu fie. Au nu știți că cel ce se lipește de curvă un trup este? Căci scris este: «…și vor fi amândoi un trup». Iar cel ce se lipește de Domnul un Duh este.

Fugiți de curvie. Că tot păcatul care face omul afară de trup este; iar cel ce curvește în al său trup păcătuiește. Au nu știți că trupul vostru este locașul Duhului Sfânt ce locuiește în voi și pe Care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri, că sunteți cumpărați cu un preț mare; proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și duhul vostru.” (1 Cor 6, 13-20).

„Pentru înlăturarea curviei, fiecare bărbat să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei” (1 Cor 7, 2).

„Să nu dai desfrânatelor sufletul tău, ca să nu-ți pierzi moștenirea ta!” (Înț. Sirah 9, 6).

„În mijlocul femeilor nu ședea, că din haină iese molia și de la femeie răutatea femeii” (Înț. Sirah 42, 18).

„Pentru femeia desfrânată ajunge omul să-și dea și pâinea cea din urmă” (Prov 6, 26).

„Vinul și muierile îi înșeală și pe cei înțelepți și cel ce se lipește de curve, moliile și viermii îl vor moșteni pe el” (Înț. Sirah).

Pune-le în slujba Domnului

Doi ochi ai ca să privești cu ei spre Dumnezeu (Prov 20, 12).

Două urechi ai ca să asculți Cuvântul lui Dumnezeu (Is 50, 4). Două picioare ai ca să umbli în căile Lui (Prov 4, 26).

Două mâini ai ca să lucrezi pentru El în toate zilele tale (Efes 4, 28).

O limbă ai ca să vorbești adevărul Lui (Prov 12, 19).

O inimă ai ca să o aprinzi pentru El (Prov 23, 26).

Pune-le pe toate în slujba Domnului Iisus (Rom 6, 19).

În slujba Domnului pui tu, dragă cititorule, darurile corpului tău pe care în dar le ai de la Domnul?