Avram rugându-se pentru Sodoma și Gomora
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Chipul de mai sus îl arată pe Avram rugându-se pentru cetățile Sodoma și Gomora. Dumnezeu S-a arătat lui Avram în chipul celor trei îngeri în formă de călători pe care Avram i-a ospătat la umbra stejarului. „Și sculându-Se de acolo, cei trei călători S-au uitat spre Sodoma și Gomora și Avram mergea cu Ei, petrecându-I… Și a zis Domnul: «Strigarea Sodomei și a Gomorei s-a înmulțit spre Mine și păcatele lor sunt mari foarte…» Și cei doi bărbați au plecat spre Sodoma, iar Avram stătea tot înaintea Domnului. Și a zis Avram: «Să nu pierzi, Doamne, pe cei drepți împreună cu cei necredincioși; de vor fi cincizeci de drepți în cetate, vei ierta tot locul acela pentru acești drepți?» Și a zis Domnul: «De se vor afla cincizeci de drepți, voi ierta toată cetatea…»” Pe urmă Avram a tot micșorat numărul drepților până a ajuns la zece. Și Dumnezeu i-a zis că și zece drepți de se vor afla, nu va pustii cetățile. Dar nu s-a aflat decât unul singur: Lot și familia lui, pe care îngerii lui Dumnezeu i-au scos din pieirea cetății… (Citiți pe larg în cartea Facere 18 și 19.)
Istoria cetăților Sodoma și Gomora este plină de învățătură pentru noi și vremile noastre. Prin două lucruri ne asemănăm și noi cu cei din Sodoma și Gomora: prin păcatele ce le trăim și prin pedeapsa ce o purtăm. Prin păcate ne asemănăm pentru că niciodată parcă n-au fost așa de stricate purtările oamenilor ca azi. După războiul cel mare, avem o lume ce se cufundă mereu, ca Sodoma și Gomora, în păcate și stricăciuni sufletești.
Vremurile de azi sunt cu adevărat o Sodomă și Gomoră sufletească pline cu tot felul de ruine și dărâmături sufletești. Pentru aceste stricăciuni vine și peste noi mustrarea și pedeapsa Domnului. Pentru mulțimea păcatelor noastre s-a făcut și viața noastră un fel de Sodomă și Gomoră, mai rele chiar decât cele din Biblie, pentru că oamenii din acelea „s-au prăpădit într-o clipă, dar aceștia vor pieri încetul cu încetul, uciși de războaie și chinuiți de lipsuri” (Plân. 4), de suferințe și de necazuri care n-au fost de la începutul lumii (Mt 24, 21).
Creștinilor! Războiul ce l-am trecut și vremurile grele de azi sunt strigarea Domnului să ne întoarcem la El. Dar noi nu ne-am întors, ci mai răi ne-am făcut și de aceea zice Domnul: „Nimicit-am pe voi ca pe Sodoma și Gomora; v-ați făcut ca tăciunele cel scos din foc și nici așa nu v-ați întors la Mine”… (Amos 4, 11).
Toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut (Ps 13, 3)… Înaintăm mereu spre soarta cetăților Sodoma și Gomora, spre prăpăd și pieire sufletească. Din această cale a pieirii, numai o singură cale de scăpare este: întoarcerea la Dumnezeu.
Dragă cititorule! Ia seama că poate și viața ta sufletească s-a făcut o Sodomă și Gomoră plină de răutăți și păcate. Ia seama că un „Avram” se roagă și pentru cetatea vieții tale și scăparea ei din pieire. Acest „Avram” este Iisus Mântuitorul, Care mijlocește pentru cetatea mea și a ta. Avram n-a putut scăpa cetățile; acest Mântuitor le poate, dacă-L primim pe El și jertfa Lui.
În orice Sodomă și Gomoră de păcate ai fi, Mântuitorul e gata să te scape și să te scoată, așa cum l-au scos îngerii pe Lot. Un singur lucru se cere de la tine: să-ți cunoști starea păcătoasă, să afli cu groază în ce stare te găsești, să-ți întinzi mâinile tale către El, strigând: „Scapă-mă, Doamne!” Dar răul acesta este, că oamenii nu simt Gomora sufletească în care trăiesc, nu se îngrozesc de ea și râd când le spui să iasă din pieire, așa cum au râs și ginerii lui Lot când cei doi îngeri strigau: „Sculați-vă și ieșiți din locul acesta” (Fac. 19, 14-15).
Cam așa e și cu viața oamenilor de azi. Focul mâniei și urgiei lui Dumnezeu ne-a înconjurat din toate părțile cetatea vieții noastre, dar oamenii nici habar n-au, ci stăruie mai departe în păcate și fărădelegi. Cei mai mulți, când le spui să iasă din focul răutăților, din focul pieirii sufletești, te râd și te batjocoresc. Abia pe patul morții văd focul pieirii sufletești, dar atunci e prea târziu, e prea târziu…
O mică Gomoră din zilele noastre: crâșma din Iokohama
În vara anului 1923, a fost în Japonia unul dintre cele mai grozave cutremure de pământ din câte s-au pomenit să fi fost în lume. Peste 300 de mii de oameni și-au aflat moartea în acest cutremur.
Despre grozăviile acestui cutremur de pământ, un american scria într-o gazetă următoarea întâmplare:
„Mă aflam în Iokohama (un oraș pustiit de cutremur) când deodată se auziră bubuituri puternice și apoi… foc, fum, strigăte și moarte în toate părțile. Multe grozăvenii am văzut, dar mai ales pe una n-o să o pot uita niciodată. În fața casei unde ședeam eu era tocmai un chef și joc mare la o crâșmă când, deodată, am văzut că pământul și-a deschis gura și a înghițit petrecerea. Din adâncul pământului se auzeau ca din tr-un iad strigătele oamenilor; dar acum nu mai erau strigăte de petrecere, ci de moarte. Pe urmă, pământul iar și-a închis gura și s-a lipit la loc…
Și de atunci - încheie americanul - de câte ori aud cum răsună crâșmele de beții și sudălmi, mă gândesc la crâșma din Iokohama.”
În Japonia, Domnul a deschis o mică Sodomă și Gomoră, ca să ne arate că El într-o clipă ne poate trimite pieirea. Domnul vorbește și astăzi cu popoarele prin fel de fel de semne și arătări. „Tulbura-se-vor neamurile și se vor spăimânta cei ce locuiesc pe pământ de semnele Tale, Doamne” (Ps 64, 8). Și războiul a fost un astfel de semn, dar oamenii tot nu se îndreaptă.
A vrut să suduie din cartea de rugăciuni
Domnul nu-i prea pedepsește la moment pe hulitori. Sunt însă câteodată și cazuri în care cerul de sus parcă nu poate suferi hula necredincioșilor; li se curmă îndată viața.
Gazetele au adus știri despre un astfel de caz ce s-a întâmplat în Ungaria. Într-o societate de necredincioși care chefuiau, unul a luat în mână o carte de rugăciuni, să le arate ortacilor cum știe el sudui din cartea de rugăciuni. Dar, pe când a desfăcut-o și și-a deschis gura să suduie, s-a clătinat, a căzut și a murit pe loc. Moartea i-a închis graiul.
Un alt caz s-a întâmplat în Iugoslavia. Un plugar, de necaz că a venit ploaia și i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa și cu înjurături spre cer. În acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ și i-a închis graiul.