„Intrați prin ușa cea strâmtă!...”
Pr. Iosif Trifa - Din pildele Mântuitorului
„Intrați prin poarta cea strâmtă, că largă este ușa și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o află.
Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află (Mt 7,13-15).
Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă că mulți, zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea.
Am căutat prin Evanghelie o învățătură potrivită pentru sfârșitul acestei cărți. N‑am aflat alta mai potrivită ca învățătura de mai sus a Mântuitorului, despre ușa și calea cea strâmtă a vieții și despre cea largă a pieirii.
O, ce învățătură adevărată este aceasta! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O vedem îndată ce ne uităm în jurul nostru. Iat‑o foarte nimerit pusă și în imaginile care urmează. Cu huiet mare și înghesuială mare aleargă lumea pe calea cea largă a desfătărilor lumești și a păcatelor; dar pe calea cea îngustă a vieții abia se vede înaintând o ceată mică de creștini. O cale duce spre cer, alta spre iad...
Una spre viață veșnică, alta spre pieire veșnică... Pe una te cheamă Domnul, pe alta te înșală diavolul... Una suie, alta coboară... Calea cea strâmtă a vieții suie în sus, spre culmile Ierusalimului sufletesc. Pentru cel înțelept calea vieții duce tot în sus, ca să se ferească de iadul de jos (cf. Prov 15, 24). Pentru cel nebun, calea pierzării duce alergând tot în jos, spre afunzimile iadului și pieirii sufletești.
Despre calea cea strâmtă a vieții, Domnul Iisus zice că cei ce vor să apuce pe ea trebuie „să o afle”.
Știi tu, cititorule, ce înseamnă „să afli” calea cea îngustă a vieții? Înseamnă să‑L afli pe Iisus Mântuitorul, căci El a zis: „Eu sunt Ușa, de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (In 10, 9). „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6). Să afli calea vieții înseamnă să‑L afli mai întâi pe Domnul, să afli că El te‑a izbăvit de la pieire și ți‑a deschis ușa mântuirii prin scump sângele Său. Să afli calea vieții înseamnă să afli că Iisus este Izbăvitorul tău, tovarășul tău de călătorie, puterea ta și scăparea ta. Să afli calea vieții înseamnă să‑ți dai seama clipă de clipă că Domnul trăiește cu tine și tu cu El. Oriunde vrei să pleci și să mergi, să te întrebi: oare Domnul merge cu mine sau ba? Oare Domnul merge cu mine la crâșmă? Ba. Atunci nici eu nu merg. Oare merge Domnul cu mine noaptea când merg să fur, să desfrânez? Ba. Atunci nici eu nu merg. Oare mai stă Domnul cu mine când eu mint, sudui, batjocoresc, înșel? Ba. Atunci mă las de rele, ca să rămână Domnul cu mine. Să nu mergi decât acolo unde și Domnul merge cu tine și să nu faci nimic înainte de a cere sfat de la El, zicând: „Căile Tale, Doamne, arată‑mi și cărările Tale mă învață” (Ps 24, 4). Când o astfel de legătură ți‑ai făcut cu Mântuitorul, atunci să știi, dragă cititorule, că ești pe calea vieții.
Englezii au o frumoasă cântare religioasă care începe așa: „Eu umblu toată ziua cu Domnul. El poartă greutatea mea și cu sfântă puterea Lui mă scapă de calea cea rea”. O, ce viață ușoară și plină de odihnă și de bucurie are cine călătorește împreună cu Domnul pe calea cea strâmtă a vieții! Domnul îi ajută să biruie toate ispitele și greutățile.
Față de această cale a vieții, calea cealaltă, a morții, nu trebuie „aflată”. Ea stă totdeauna larg deschisă în fața noastră.
Diavolul și moartea o țin larg deschisă cu fel de fel de înșelăciuni, de desfătări și patimi lumești. Arma cea mai puternică e și aici alcoolul, cu ajutorul căruia, diavolul multe suflete amețește de cap și le pleacă pe calea cea largă a pieirii sufletești. Cu adevărat, largă este calea ce duce la pieire. Când apuci o dată pe ea, te duci ca pe gheață. Așa se duce bețivul, așa se duce desfrânatul, zgârcitul etc. Calea spre iad este calea ce duce la păcat și toți cei ce apucă pe ea nu se mai întorc înapoi pe cărările vieții (Prov 7, 27).
Nu cumva ești și tu, dragă cititorule, pe calea aceasta? Oprește‑te, frate dragă, oprește‑te din calea morții și, ca fiul cel pierdut, din Evanghelie, întoarce‑te îndată la calea vieții. Întoarce‑te numaidecât... Apucă pe calea vieții chiar azi, căci ca mâine poate va fi prea târziu...Va sosi moartea și atunci e prea târziu.
Iubiți cititori ai acestei cărți! Să apucăm pe calea cea strâmtă a vieții. Să apucăm pe calea ce duce în sus, spre culmile Ierusalimului cel sufletesc. Să apucăm pe calea ce duce „acasă” la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu este ușoară această cale. E o cale grea, plină cu multe feluri de ispite și greutăți. Noi însă să stăruim pe suișul acestui drum. Domnul ne cheamă pe această cale, Domnul ne ajută să intrăm pe această cale, căci El a zis: „Și dacă mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă, voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu” (In 14, 3).
Să‑i atragem și pe alții pe această cale a mântuirii sufletești.
O, lumea de azi e plină de cei ce aleargă în căile pierzării. În numele Domnului Iisus, chemați‑i înapoi din căile morții! Spuneți‑le că Tatăl Ceresc îi așteaptă ca pe fiul cel pierdut.
Spuneți‑le că este cumplită moartea păcătoșilor.
Iubiți cititori! Luptați‑vă lupta cea bună!... Pliniți‑vă datoria și călătoria, ca să ne întâlnim pe urmă cu toții în Ierusalimul cel sufletesc, în Cetatea cea Sfântă unde Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va găti și nouă loc (In 14, 3), ca să trăim cu El în vecii vecilor, amin.
Rugăciune
Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Mulți ani am alergat și eu pe calea cea largă a pieirii. Mulți ani am trăit și am călătorit fără Tine. Ca fiul cel pierdut, din Evanghelie, ajunsesem și eu la marginea prăpăstiei. Un pas poate îmi mai trebuia și eram pierdut.
Tu, preascumpul meu Mântuitor, mi-ai ajutat să mă opresc din calea morții și să apuc pe calea vieții. Acum călătoresc împreună cu Tine. O, ce viață dulce este aceasta! O, cum n-am cunoscut eu mai demult această viață!
Dar, ajută-mă, Doamne, ajută-mă, căci Satana umblă neîncetat să mă despartă iarăși de Tine. Îl simt cum la fiecare pas deschide în fața mea calea cea largă a păcatelor și mă ispitește să apuc iarăși pe ea. Fii Tu, Doamne, clipă de clipă cu mine și eu cu Tine. Fii cu mine până în clipa când voi scăpa din lumea aceasta plină de ispite și voi pleca „acasă” la Tine, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor, amin.