„Intrați prin ușa cea strâmtă!...”

„Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este uşa şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.

Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află (Mt 7,13-15).

Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.

După ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşa”... (Lc 13, 24-25).

Am căutat prin Evanghelie o învăţătură potrivită pentru sfârşitul acestei cărţi. N‑am aflat alta mai potrivită ca învăţătura de mai sus a Mântuitorului, despre uşa şi calea cea strâmtă a vieţii şi despre cea largă a pieirii.

O, ce învăţătură adevărată este aceasta! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O vedem îndată ce ne uităm în jurul nostru. Iat‑o foarte nimerit pusă şi în imaginile care urmează. Cu huiet mare şi înghesuială mare aleargă lumea pe calea cea largă a desfătărilor lumeşti şi a păcatelor; dar pe calea cea îngustă a vieţii abia se vede înaintând o ceată mică de creştini. O cale duce spre cer, alta spre iad...

Una spre viaţă veşnică, alta spre pieire veşnică... Pe una te cheamă Domnul, pe alta te înşală diavolul... Una suie, alta coboară... Calea cea strâmtă a vieţii suie în sus, spre culmile Ierusalimului sufletesc. Pentru cel înţelept calea vieţii duce tot în sus, ca să se ferească de iadul de jos (cf. Prov 15, 24). Pentru cel nebun, calea pierzării duce alergând tot în jos, spre afunzimile iadului şi pieirii sufleteşti.

Despre calea cea strâmtă a vieţii, Domnul Iisus zice că cei ce vor să apuce pe ea trebuie „să o afle”.

Ştii tu, cititorule, ce înseamnă „să afli” calea cea îngustă a vieţii? Înseamnă să‑L afli pe Iisus Mântuitorul, căci El a zis: „Eu sunt Uşa, de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (In 10, 9). „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14, 6). Să afli calea vieţii înseamnă să‑L afli mai întâi pe Domnul, să afli că El te‑a izbăvit de la pieire şi ţi‑a deschis uşa mântuirii prin scump sângele Său. Să afli calea vieţii înseamnă să afli că Iisus este Izbăvitorul tău, tovarăşul tău de călătorie, puterea ta şi scăparea ta. Să afli calea vieţii înseamnă să‑ţi dai seama clipă de clipă că Domnul trăieşte cu tine şi tu cu El. Oriunde vrei să pleci şi să mergi, să te întrebi: oare Domnul merge cu mine sau ba? Oare Domnul merge cu mine la crâşmă? Ba. Atunci nici eu nu merg. Oare merge Domnul cu mine noaptea când merg să fur, să desfrânez? Ba. Atunci nici eu nu merg. Oare mai stă Domnul cu mine când eu mint, sudui, batjocoresc, înşel? Ba. Atunci mă las de rele, ca să rămână Domnul cu mine. Să nu mergi decât acolo unde şi Domnul merge cu tine şi să nu faci nimic înainte de a cere sfat de la El, zicând: „Căile Tale, Doamne, arată‑mi şi cărările Tale mă învaţă” (Ps 24, 4). Când o astfel de legătură ţi‑ai făcut cu Mântuitorul, atunci să ştii, dragă cititorule, că eşti pe calea vieţii.

Englezii au o frumoasă cântare religioasă care începe aşa: „Eu umblu toată ziua cu Domnul. El poartă greutatea mea şi cu sfântă puterea Lui mă scapă de calea cea rea”. O, ce viaţă uşoară şi plină de odihnă şi de bucurie are cine călătoreşte împreună cu Domnul pe calea cea strâmtă a vieţii! Domnul îi ajută să biruie toate ispitele şi greutăţile.

Faţă de această cale a vieţii, calea cealaltă, a morţii, nu trebuie „aflată”. Ea stă totdeauna larg deschisă în faţa noastră.

Diavolul şi moartea o ţin larg deschisă cu fel de fel de înşelăciuni, de desfătări şi patimi lumeşti. Arma cea mai puternică e şi aici alcoolul, cu ajutorul căruia, diavolul multe suflete ameţeşte de cap şi le pleacă pe calea cea largă a pieirii sufleteşti. Cu adevărat, largă este calea ce duce la pieire. Când apuci o dată pe ea, te duci ca pe gheaţă. Aşa se duce beţivul, aşa se duce desfrânatul, zgârcitul etc. Calea spre iad este calea ce duce la păcat şi toţi cei ce apucă pe ea nu se mai întorc înapoi pe cărările vieţii (Prov 7, 27).

Nu cumva eşti şi tu, dragă cititorule, pe calea aceasta? Opreşte‑te, frate dragă, opreşte‑te din calea morţii şi, ca fiul cel pierdut, din Evanghelie, întoarce‑te îndată la calea vieţii. Întoarce‑te numaidecât... Apucă pe calea vieţii chiar azi, căci ca mâine poate va fi prea târziu...Va sosi moartea şi atunci e prea târziu.

Iubiţi cititori ai acestei cărţi! Să apucăm pe calea cea strâmtă a vieţii. Să apucăm pe calea ce duce în sus, spre culmile Ierusalimului cel sufletesc. Să apucăm pe calea ce duce „acasă” la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu este uşoară această cale. E o cale grea, plină cu multe feluri de ispite şi greutăţi. Noi însă să stăruim pe suişul acestui drum. Domnul ne cheamă pe această cale, Domnul ne ajută să intrăm pe această cale, căci El a zis: „Şi dacă mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă, voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (In 14, 3).

Să‑i atragem şi pe alţii pe această cale a mântuirii sufleteşti.

O, lumea de azi e plină de cei ce aleargă în căile pierzării. În numele Domnului Iisus, chemaţi‑i înapoi din căile morţii! Spuneţi‑le că Tatăl Ceresc îi aşteaptă ca pe fiul cel pierdut.

Spuneţi‑le că este cumplită moartea păcătoşilor.

Iubiţi cititori! Luptaţi‑vă lupta cea bună!... Pliniţi‑vă datoria şi călătoria, ca să ne întâlnim pe urmă cu toţii în Ierusalimul cel sufletesc, în Cetatea cea Sfântă unde Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va găti şi nouă loc (In 14, 3), ca să trăim cu El în vecii vecilor, amin.

Rugăciune

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Mulţi ani am alergat şi eu pe calea cea largă a pieirii. Mulţi ani am trăit şi am călătorit fără Tine. Ca fiul cel pierdut, din Evanghelie, ajunsesem şi eu la marginea prăpăstiei. Un pas poate îmi mai trebuia şi eram pierdut.

Tu, preascumpul meu Mântuitor, mi-ai ajutat să mă opresc din calea morţii şi să apuc pe calea vieţii. Acum călătoresc împreună cu Tine. O, ce viaţă dulce este aceasta! O, cum n-am cunoscut eu mai demult această viaţă!

Dar, ajută-mă, Doamne, ajută-mă, căci Satana umblă neîncetat să mă despartă iarăşi de Tine. Îl simt cum la fiecare pas deschide în faţa mea calea cea largă a păcatelor şi mă ispiteşte să apuc iarăşi pe ea. Fii Tu, Doamne, clipă de clipă cu mine şi eu cu Tine. Fii cu mine până în clipa când voi scăpa din lumea aceasta plină de ispite şi voi pleca „acasă” la Tine, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor, amin.