Casa zidită pe temelie de piatră

Zis-a Iisus: „Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care a zidit casa lui pe stâncă.

A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.

Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip.

Și a căzut ploaia, și au venit râurile mari, și au suflat vânturile, și au izbit în casa aceea, și a căzut. Și căderea ei a fost mare.

Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui.

Că îi învăța pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor” (Mt 7, 24-29).

Citește, dragă cititorule, cu luare‑aminte această învățătură și te gândește bine asupra ei, căci în ea este vorba și despre tine și despre mântuirea sufletului tău.

Știi tu care este temelia cea de piatră pe care trebuie să‑ți clădești casa vieții tale? Această temelie este, dragă cititorule, stânca Golgotei, este Iisus, Răscumpărătorul și Mântuitorul nostru. „Că nimeni nu poate pune alta temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (1 Cor 3, 11).

Temelia vieții noastre sufletești și creștinești este Iisus Mântuitorul pe Care L‑a trimis Tatăl ca „o Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre, ca noi să trăim printr‑Însul” (1 In 4, 9-10). Prin Jertfa cea sfântă, Iisus Mântuitorul ne‑a împăcat cu Dumnezeu și „ne‑a dat putere să ne facem iarăși fiii Lui” (In 1, 12).

Viața ta cea sufletească e așezată pe temelia cea de piatră când ai înțeles și ai primit cu adevărat Jertfa Crucii Mântuitorului... Când ai înțeles că Iisus Hristos a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta și pentru mântuirea ta... Când ai înțeles că viața ta e un dar al Jertfei de pe Cruce.

Viața ta cea sufletească e zidită pe temelia cea de piatră când ai aflat că Jertfa Crucii nu este numai o iertare a păcatelor tale și o împăcare cu Dumnezeu, ci este o putere...

Este toată puterea vieții tale sufletești. Prin Jertfa Crucii, Iisus Mântuitorul ne‑a dat și nouă putere să ne răstignim, să murim față de păcat și să înviem cu El la o viață nouă (Rom 6). Temelia și tăria vieții noastre sufletești este Iisus Hristos și Jertfa Lui cea sfântă. Fără de El noi nu putem face nimic. „Fără Mine, nu puteți face nimic” (In 15, 5).

Când ți‑ai pus viața pe această temelie, atunci ești „a lui Dumnezeu zidire” (1 Cor 3, 9), atunci ești casa lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în tine (cf. 1 Cor 3, 16). Numai când ți‑ai pus viața pe această temelie, capeți putere să și „faci” Cuvântul lui Dumnezeu. Când ți‑ai pus viața pe această temelie, viața ta deodată se umple de dar și putere... Dintr‑un „om lumesc”, te faci un „om duhovnicesc”; din „om vechi” - „om nou” (Efes 4, 24); dintr‑un prăpădit și pătimaș, te faci un „nebun pentru Hristos” (1 Cor 4, 10). Când temelia vieții tale este Iisus Hristos, atunci orice valuri, orice furtuni de ispite, de patimi, de necazuri, de întristări, de prigoane s‑ar scula împotriva ta, tu stai liniștit, pentru că viața ta este clădită pe stâncă.

Pe această temelie de piatră se simțea Apostolul Pavel când striga: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?”... (Rom 8, 35).

Dragă cititorule! Viața aceasta este o neîncetată furtună cu vânturi de ispite și tunete de fărădelegi. Marea vieții răsună neîncetat de vuietul apelor fărădelegilor. Numai cel ce‑și are viața clădită pe temelia cea de piatră poate sta neclintit în fața acestor furtuni. Numai cel ce trăiește clipă de clipă o viață cu Domnul poate sta neclintit în fața ispitelor... Numai cel ce soarbe clipă de clipă dar și putere din Jertfa Crucii poate birui furtunile ispitelor și valurilor fărădelegilor. Trăiești tu o astfel de viață?

Și acum să vedem cine sunt cei ce zidesc pe temelia cea de nisip.

Mai întâi sunt cei ce ascultă cu drag Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu‑l fac. Aceștia sunt cei despre care zicea Mântuitorul: Ce‑Mi ziceți Mie „Doamne, Doamne” și nu faceți voia Mea? (Lc 6, 46)... Că „nu oricine Îmi zice Mie «Doamne, Doamne» va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu” (Mt 7, 21). Sunt foarte mulți oameni credincioși și evlavioși la vedere, dar viața lor e plină de păcate: sunt răi, pizmași, zgârciți, egoiști etc. De ce? Pentru că viața lor cea creștinească nu e zidită pe temelia cea de piatră, pe temelia cea vie și de putere dătătoare, care este Iisus Mântuitorul și Biruitorul... Viața lor nu‑și soarbe puterea din izvorul vieții și puterii, care este Crucea și Jertfa Mântuitorului. Să luăm aminte că noi, românii în special, trăim un astfel de creștinism de suprafață... un creștinism plin cu „Doamne, Doamne”, dar gol de fapte bune și lipsit de putere creștinească. Din creștinismul nostru lipsește tocmai Hristos, lipsește Golgota, de aceea viața noastră e așa de săracă în fapte de putere creștinească...

Pe temelie de nisip clădesc apoi și cei ce se lasă de păcate, dar la vreme de ispită iar cad și iar se întorc la ele. Eu am cunoscut creștini care, în posturile cele mari, se lăsau regulat de băutură și sudalme, dar îndată ce soseau sărbătorile cu balurile și valurile petrecerilor, într‑o clipă se răsturna tot ce clădiseră și crâșmele iarăși răsunau de bețiile și de înjurăturile lor. Clădirea lor se răsturna în valurile ispitelor, pentru că îi lipsea temelia cea de piatră: îi lipsea o îndreptare din temelie a vieții, îi lipsea renașterea sufletească. Mulți pătimași umblă să se lase de patimi, dar încercarea lor e zadarnică, pentru că la asta trebuie „temelia cea de piatră”: schimbarea din temelie a vieții, renașterea la o viață nouă cu Domnul. Piatra din capul unghiului, Care este Iisus Hristos, nu este nici azi luată în seamă de clăditori (Lc 20, 17). De aceea e plină lumea de creștini fără putere creștinească... și de aceea trosnesc în toate părțile clădirile sufletești ale creștinilor de azi.

Cei ce clădesc pe nisip sunt apoi mulțimea cea mare a păcătoșilor. Viața tuturor păcătoșilor, viața tuturor celor care stăruie în fărădelegi și nepăsare de cele sufletești e o casă zidită pe nisip, care se răstoarnă cu huiet mare în clipele morții.

Pe temelie de nisip clădesc, spre pildă, lacomul și zgârcitul, care nu se mai satură de bani și averi și pe urmă le lasă pe toate și duc cu ei numai sicriul. Pe temelie de nisip își clădesc viața și cei ce trăiesc numai pentru pântece, pentru pofte și desfătări lumești... Pe temelie de nisip își clădesc viața și cei ce trăiesc în zavistii, în pizme, pâri, împerecheri, răzbunări... Pe temelie de nisip își clădesc viața și toți ceilalți păcătoși: desfrânații, hoții, înșelătorii, bețivii, suduitorii etc. Toți aceștia sunt case zidite pe nisip sau, mai bine zis, sunt case pe care vânturile și furtunile ispitelor le‑au răsturnat.

„Fiecare să ia seama cum zidește” (1 Cor 3, 10). Așa vă zic și eu cu Apostolul Pavel: Puneți‑vă casa vieții pe temelia cea de piatră... până nu‑i prea târziu, căci vine moartea și atunci nu mai aveți vreme. Eu am slujit zece ani ca preot și am văzut mulți oameni murind. O, ce cumplită este moartea păcătoșilor! Întocmai ca oamenii ce sunt în pericol să se înece, așa cei păcătoși, în clipa morții, aleargă să scape de valurile pieirii, dar nu mai pot, căci e prea târziu. Mă înfior și azi când mi‑aduc aminte cum mor păcătoșii și, plin de această înfiorare, strig de aici, din cartea aceasta: pune‑ți, omule, casa vieții pe temelia cea de piatră; pune‑o acum până ești viu, căci la moarte‑i prea târziu!