Pilda cu smochinul cel neroditor

Și le-a spus pilda aceasta: „Cineva avea un smochin sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.

Și a zis către vier: «Iată, trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar?»

Iar el, răspunzând, a zis: «Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi.

Poate va face rod în viitor, iar de nu, îl vei tăia»” (Lc 13, 6-9).

În multe locuri din Evanghelie a asemănat Iisus viața omului cu viața unui pom, și omul având chemarea să rodească fapte bune. „Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune”. „După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Mt 7, 16).

Scripturile amintesc despre trei feluri de „pomi răi”, despre trei clase de oameni care n‑aduc roadă de fapte bune. Unii sunt pomul cel sălbatic de la Ieremia 17, 6. Aceștia sunt „pomii cei tomnatici, fără de rod, de două ori uscați și dezrădăcinați” (Iuda 1, 12). Pe aceștia îi așteaptă securea morții să‑i taie și în focul pieirii să‑i arunce.

Alții sunt în chipul unui smochin care arăta de departe frunze frumoase, dar când s‑a apropiat de el Mântuitorul „să ia smochine, n‑a aflat decât frunze” (Mc 11, 13). Și pilda aceasta vorbește despre un smochin altoit și îngrijit care nu dădea roadă.

Abia în rândul din urmă sunt pomii cei buni despre care zice psalmistul că sunt răsădiți lângă izvoarele apelor și‑și vor da rodul la vremea lor (Ps 1, 2-3). Aceștia sunt oamenii cei roditori de fapte bune.

Pildele cu pomii seamănă cu pilda seminței de grâu care a căzut în trei feluri de pământ rău și numai într‑unul bun.

În clasele celor trei feluri de pomi este și viața cea sufletească a oamenilor. În prima clasă - pomii cei uscați - sunt cei ce stăruie în păcate și fărădelegi... Sunt cei uscați cu totul de vânturile și furtunile fărădelegilor.

În clasa a doua - smochinul cu frunze frumoase - sunt creștinii care țin datinile, țin posturile, își fac seara și dimineața rugăciunile, se duc și la biserică, dar, de cauți mai deaproape în viața lor, nu afli roadele faptelor bune. De departe se văd frunze frumoase în viața multor creștini, dar, când dai în lături aceste frunze, nu se vede rod. Sunt evlavioși la înfățișare, dar în traiul lor sunt răi, îndărătnici, egoiști, zgârciți, certăreți etc. Ceea ce se cheamă azi creștinism este mai mult un frunziș verde și frumos la înfățișare, însă, când te apropii de el, vezi că n‑are roadă.

În clasa a treia sunt cei din pilda cu smochinul care era altoit și îngrijit și totuși roadă nu făcea. În chipul acestui smochin suntem noi, mulțimea cea mare a creștinilor cărora „stăpânul grădinii” - Tatăl Ceresc - ne‑a dat scumpe daruri sufletești: botezul, credința, rugăciunea, darurile Duhului Sfânt etc., să rodim cu ajutorul lor. Însă smochinul vieții noastre n‑arată roadă.

De ce nu face rodă pomul vieții noastre? Pentru că rădăcinile lui nu sunt adâncite în pământul cel cu suc de viață și de putere creștinească dătător. Trăim o viață de suprafață, o viață neadâncită în Evanghelia Mântuitorului și în Jertfa Lui cea sfântă, de aceea pomul vieții noastre n‑are putere de rodire. Pomul vieții noastre nu este altoit în Iisus Mântuitorul, în viața cea nouă, în „nașterea cea din nou”, despre care spunea El (In 3, 1-13); iar fără această altoire, fără această renaștere, pomul vieții noastre nu poate rodi.

Pe smochinul din pilda aceasta, stăpânul grădinii a voit să‑l taie, dar grădinarul a mijlocit pentru el, zicând: „Doamne, lasă‑l pe el și într‑acest an, până îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi”...

Și viața noastră e un astfel de smochin neroditor pe care Dumnezeu îl amenință cu tăierea. Avem însă și noi un „grădinar” milostiv, care mijlocește pentru pomul vieții noastre, să nu fie tăiat până va mai încerca El să‑i dea putere de rodire. Acest „grădinar” milostiv e Mântuitorul vieții noastre. Îi este milă de noi... Oprește securea morții și se roagă pentru noi Tatălui Ceresc, zicând: „Tată și Doamne, mai îngăduie pomul acestui om... Mai lasă să‑l ud cu sângele Meu... Mai lasă să‑l ud cu dragostea Mea... Mai lasă să sap șanț mai adânc în jurul lui, în care să se strângă mai multă credință”.

Fără ajutorul acestui grădinar bun și milostiv, pomul vieții noastre nu poate rodi. Pe El să‑L chemăm, zicând: Vino, bunule Doamne, căci pomul vieții noaste se usucă, omizile îl rod și vânturile îl răstoarnă. Când Îl chemăm cu adevărat, El vine, El altoiește, El taie, retează, El îngrădește, El sapă, El leagă și udă. O, cum se schimbă pomul vieții noastre și cum se umple de roade când Îl chemăm și Îl primim cu adevărat pe Mântuitorul! Roadă numai cu darul și ajutorul lui Dumnezeu putem face. Până la sfârșitul vieții noastre, El să fie Stăpânul și Îngrijitorul pomului vieții noastre.

De când eram copil, mi‑aduc aminte de un altoi care se prinsese, dar, pe dedesubt au dat iar vlăstarele cele vechi și, nemaiumblând nimeni să le curețe, altoiul s‑a întors iarăși cu totul la firea cea sălbatică și a crescut un pom sălbatic. Așa e și viața celor mai mulți creștini: e altoită în Domnul cu botezul ce li s‑a dat pe când erau copii, dar pe dedesubt au crescut iar vlăstarele firii celei vechi și au înăbușit pe omul cel născut de nou. Asta vine de acolo că omul nu se apropie, nu primește și nu rămâne mai departe lângă marele „grădinar”, care singurul ne poate da dar și putere să ne păstrăm și să ne apărăm altoirea cea duhovnicească.

Smochinul din pildă închipuie o viață pierdută în zadar, închipuie sfârșitul omului care a trăit fără Dumnezeu și a murit fără roadele faptelor bune. Eu te întreb, iubite cititorule, în ce stare se află pomul vieții tale? E gata pomul vieții tale pentru ziua roadelor, pentru ziua când Domnul va trimite slugile Sale să culeagă rodul din pomul vieții tale? (Mt 21, 34). Ca mâine Domnul va veni să scuture roadele (Is 27, 12). Oare va afla roade în pomul vieții tale, ori numai frunze goale?

Domnul, din pildă, S‑a mâniat că, după trei ani de așteptare, nu‑i rodise smochinul și a poruncit grădinarului să‑l taie. Dumnezeu așteaptă treizeci, patruzeci, șaizeci de ani, așteaptă o viață întreagă să facă rod pomul vieții noastre și de cele mai multe ori nimic nu află în el, decât frunze goale.

„Orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc”, zice Evanghelia (Mt 7, 19). Ce știi? Poate că securea morții stă gata să taie pomul vieții tale. „Iată, securea stă la rădăcina pomilor” (Mt 3, 10). „Faceți dar roadă vrednică de pocăință” (Mt 3, 8).

Rugăciune

O, preabunul meu Mântuitor! Mulțumescu-Ți că pe mine, un pădureț sălbatic, m-ai scos din pădurea pieirii sufletești și m-ai altoit în grădina vieții. Dar, Te rog, bunule Doamne, rămâi lângă mine și grijește de pomul vieții mele până la sfârșit, căci din tulpina cea sălbatică - din firea cea veche - răsar mereu vlăstare; vânturile ispitelor sunt grele și omizile patimilor sunt multe. Apără-mă cu darul Tău, leagă-mă și mă întărește cu Crucea și Jertfa Ta; taie și curăță cu cuțitul suferințelor unde vei afla de bine, ca tot mai multă roadă să pot aduce.